Vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy, despre facturile emise cu întârziere de Hidroelectrica: “Semnalele sunt că au început să emită facturi și pentru luna august. Putem să sperăm că vor recupera cât de repede se poate”

hidroelectrica sigla

Facturile de la Hidroelectrica, așteptate de circa o jumătate de milion de clienți, au o întârziere de circa jumătate de an, dar compania ar fi început să le emită pe cele pentru consumul pe luna august.

Asta a declarat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy, la Antena 3 CNN, când a fost întrebat despre sancțiunea de 400.000 de lei aplicată Hidroelectrica și pentru faptul că a emis facturile cu întârziere.

“Semnalele sunt că Hidroelectrica a început să emită facturile și se pare că o parte din clienți au primit facturile pe luna august, deci încep să recupereze. În continuare există o întârziere de cinci, șase luni. Putem să sperăm că vor recupera cât de repede se poate. Între timp, ANRE a aprobat noul regulament de furnizare de energie electrică care prevede exact pentru aceste situații, când furnizorul emite cu întârziere facturi care cuprind o perioadă mai mare decât o perioada normală de facturare, adică de o lună, obligatoriu clientului trebuie să i se ofere posibilitatea plății eșalonate, în cel puțin atâtea rate câte luni se facturează prin factura respectivă. Suntem convinși că cei de la Hidroelectrica vor oferi clienților plata eșalonată”, a declarat Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE.

Ieri, ANRE a anunțat că a amendat Hidroelectrica SA cu 400.000 lei, dublul maximului prevăzut de lege, inclusiv pentru faptul că nu a emis facturile la timp.

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu a declarat duminică seara, la Prima News, despre întârzierea facturilor la energie, că poate confirma că nici el nu a primit acasă factura, în Turnu-Severin şi că îl nelinişteşte treaba aceasta.

El a precizat că ”Hidroelectrica a avut o achiziţie de clienţi foarte agresivă, datorită preţului pe care îl au, softul pe care l-au implementat nu a fost finalizat în timp util, softul de facturare, şi acum au anunţat că a fost finalizat şi începe facturarea”.

În ceea ce privește eșalonarea, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată va fi prea mare, oamenii vor putea să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere. Aceasta trebuie trimisă  la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central.

Plata va fi făcută în maximum 6 rate lunare, de valori egale. Pe perioada eșalonării vor fi achitate facturile curente, împreună cu ratele rezultate din cererea de eșalonare.

Aceasta va fi împărțită în maximum șase rate lunare și egale, iar fiecare transă va fi plătită împreună cu factura curentă.

Modele de cereri le regăsiți mai jos:

cerere_esalonare_casnic

cerere_esalonare_noncasnic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.