Cristian Lungu, consultant: A fost o greșeală de strategie să construim un PNRR cu foarte mulți piloni, cu foarte multe borne/ Banii nu sunt duși pe prioritățile de care cu adevărat are nevoie România

Cristian Lungu Sursa foto: Facebook/ Cristian Lungu

Birocrația și procedurile complexe împiedică accesarea mai multor fonduri europene, cred unii antreprenori. Cristian Lungu, consultant și antreprenor, membru al Romanian Business Leader, a declarat la conferința „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”, organizată de G4Media și Economedia, că o prioritate după alegerile din acest an ar trebui să fie simplificare acestor proceduri. Declarația poate fi urmărită în materialul video de mai jos de la 1:52:50.

“În 2019 am fost chiar invitat la sediul PNL pentru proiect al consultanților prin care încercam să eficientizăm întreg procesul de accesare pentru următoarul ciclu. Răspunsul a fost ok, noi vă acordăm sprijinul, dar veniți voi cu propuneri e legislative. Adică noi, din zona de business ar trebui să facem cadru legal în așa fel încât din cele 20 și ceva de instituții care acordă fonduri europene, să rămână una, astfel încât simplificarea procedurii aducă predictibilitate. Și asta ar trebui să fie pentru dumneavoastră ca europarlamentari, pentru noul ciclu, unul dinte pilonii politicii pe care dumneavoastră o veți duce pentru atragerea de fonduri europene. Simplificarea și totodată accesibilitatea, pentru că asta este problema de care se plângea colegul antreprenor de alături.”, a spus Lungu.

Antreprenorul a dat ca exemplu de program dificil inclusiv PNRR.

“Noi știm cât de lipsă de eficiență și aici, apropo de PNRR și de fostul partid al lui Dragoș (Pîslaru -n.r.), din care am făcut și eu parte, a fost o greșeală de strategie să construim un PNRR cu  foarte mulți piloni, cu foarte multe borne. Știm că noi nu avem capacitatea administrativă să-l implementăm și tocmai de asta o să ne plângem peste 3 ani de zile că noi nu o să avem gradul de absorbție pe PNRR pe care ni le-am dorit. Nu mai spun că banii nu sunt duși pe prioritățile de care cu adevărat are nevoie România. Deci, rugămintea mea de la dumneavoastră, ca politicieni, inclusiv de la societate civilă, este să gândim cu adevărat în viitorul imediat, ancorați în realitățile globale și nu în micile dispute politice de Dâmbovița.”, a afirmat consultantul.

El a mai arătat că România are nevoie de un proiect de țară, iar liderii de business lucrează deja la unul: “Pe lângă asta, mai am o calitate de tot de membru, dar membru al Romanian Business Leaders și lider al unui proiect în care noi încercăm să coagulăm tot ce înseamnă patronat la nivel din România și să construim un alt proiect de țară, pentru că e clar, sistemul politic în momentul de față este incapabil. Despre fonduri europene, discuta doamna Corina Crețudespre exemplul Poloniei. Mă scuzați, Polonia are leadership, și a avut în continuare, are o strategie de țară și o urmează. Noi nu avem.”

Cristian Lungu a mai arătat că România trebuie să se pregătească pentru schimbările aduse în anii următori în economie și în societate de inteligența artificială.

“Avem probleme foarte mari pentru care ar trebui să facem un reset la nivel de discurs public, la nivelul clasei politice. Deci, dincolo de imaginea că suntem membri ai Uniunii Europene, avem niște drepturi, avem niște obligații. Nu! Suntem membri într-o lume globală care va cunoaște un proces accelerat, cum n-a fost niciodată, de schimbări tectonice cauzate de inteligență artificială, computere cuantice, robotică și asta se va întâmpla în următorii doi-trei ani de zile, iar noi, ca țară, nu suntem pregătiți, nu suntem pregătit absolut deloc. Ieri discutam cu ministru din guvernul actual și apropo de politici de apărare, am venit cu propunerea ca chiar acum, începând din acest ciclu, dacă poate din 2024, să existe un mecanism de finanțare a industriei de apărare private, pentru că tot timpul discutăm despre ce se întâmplă în sectorul public.”


Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană în cadrul programului de subvenții al Parlamentului European în domeniul comunicării. Parlamentul European nu a fost implicat în pregătirea proiectului și nu este responsabil în nicio măsură de informațiile sau punctele de vedere exprimate în cadrul proiectului, iar acestea nu-i impun nicio obligație; responsabilitatea aparține exclusiv autorilor, persoanelor intervievate, editorilor sau difuzorilor programului, în conformitate cu legislația aplicabilă. Parlamentul European nu poate fi considerat responsabil nici pentru daunele, directe sau indirecte, care pot rezulta în urma realizării proiectului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ma demagocilor, prioritate are absortia salariillor si pensiilor infractorilor speciali, spagile si parandaraturile impuse de rotativa PSD-PNL si ultima data fondurile PNRR care sunt mai greu de spalat si devalizat.

  2. E normal ca PNRR-ul a esuat.
    In loc sa fie un adevarat plan Marshal pentru Ro a devenit un fiasco.
    Nu exista un proiect de tara,
    Nu exista stiinta guvernarii prin proiecte,
    Nu avem un presedinte de tară,
    Nu avem un guvern competent care sa gestioneze acest cartof ferbinte,
    Se arunca de colo colo,
    Nu exista niciun om politic capabil sa relanseze proiectul,
    Politicul a distrus sansa României la dezvoltare si acum cerșeste voturi pentru campania electorala!
    Papagalii din politica romaneasca au abandonat proiectul pentru ca erau altele care le aducea cascaval!😵😵

  3. Nu se poate ! PNNR a fost făcut de domnul Ghinea . Un specialist competent , cu viziune și cu de toate , că șaorma.

  4. Ghinea cercetat si dus la brutarie pentru mizeria de PNRR. A trecut in PNRR tot programul politic al USR, care nu a fost votat nicaieri de nimeni. Siktir!

  5. acesta a fost si scopul. privit in oglinda PNRR este o si mai mare inrobire a poporului prin care el a fost vandut “pe nimic”. povestea e simpla: un ctrl mai mare al populatiei terestru si aerian, digital si politic, saracirea oamenilor de rand si imbogatirea paturii sataniste. sa nu uitam ca ultimul cuvant il va avea Hristos

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.