Statele Unite au oferit Ucrainei ajutor financiar de peste 14 miliarde de dolari de la începutul războiului

Dolari Sursa foto: Pixabay

Statele Unite au oferit Ucrainei ajutor financiar de peste 14 miliarde de dolari, de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, conform autorităţilor de la Kiev, transmite News.ro, citând Ukrinform.

„De la începutul invaziei pe scară largă, Statele Unite au oferit Ucrainei un ajutor financiar de peste 14 miliarde de dolari”, informează serviciul de presă al Ministerului Finanţelor, citat de Ukrinform.

Ministerul Finanţelor notează că utilizarea fondurilor este verificată în Ucraina, precum şi de către instituţiile care oferă asistenţă.

Utilizarea finanţării din SUA este monitorizată de Banca Mondială, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi Deloitte Consulting LLP.

„Pentru a continua să atragem ajutor financiar, trebuie să depăşim consecinţele economice ale războiului, trebuie să arătăm lumii realizările în lupta împotriva corupţiei”, a declarat ministrul de finanţe Serghei Marcenko.

El a menţionat că problema corupţiei nu a dispărut în Ucraina, aşa că instrumentele pentru a o depăşi ar trebui extinse.

„Pentru a păstra sprijinul din partea guvernelor ţărilor şi a contribuabililor din ţările partenere, trebuie să dovedim prin fapte că suntem aliaţi de încredere şi că putem folosi eficient fondurile strânse”, a spus Marchenko.

Statele Unite au convenit să aloce Ucrainei peste 10 miliarde de dolari până în septembrie 2023 pentru a acoperi deficitul bugetar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.