Soldul creditului neguvernamental a scăzut în iunie cu 3,5%, în termeni reali, față de anul trecut/ Depozitele rezidenților s-au majorat

banca, credit, calcule, calculator Sursa foto: Pexels

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iunie 2023 cu 0,8% față de mai 2023 (0,4 la sută în termeni reali), până la nivelul de 375 363,5 milioane lei, arată datele publicate de Banca Națională a României.

Creditul în lei, cu o pondere de 67,9 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,4 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,1 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,3 la sută (-0,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,4 la sută (-3,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 0,3 la sută a componentei în lei (-9,0 la sută în termeni reali) și cu 22,0 la sută a componentei în valută exprimată în lei (21,6 la sută în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o creștere în luna iunie 2023 cu 0,2 la sută față de luna mai 2023, până la 189 923,8 milioane lei. În raport cu iunie 2022, acesta s-a majorat cu 15,7 la sută (4,9 la sută în termeni reali). Creditul guvernamental include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 23 420,4 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 166 503,4 milioane lei (solduri la 30 Iunie 2023).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna iunie 2023 cu 0,1 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 533 317,3 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,8 la sută (0,5 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,9 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 0,5 la sută față de luna mai 2023, până la 361 953,6 milioane lei. Comparativ cu luna iunie 2022, acestea s-au majorat cu 20,3 la sută (9,1 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,9 la sută față de luna anterioară, până la 194 163,0 milioane lei și cu 23,7 la sută (12,2 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 3,1 la sută (până la 167 790,6 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna iunie 2022, au înregistrat o creștere de 16,5 la sută (5,6 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 32,1 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,6 la sută față de luna mai 2023, ajungând până la nivelul de 171 363,7 milioane lei (exprimate în euro, acestea  s-au majorat cu 0,7 la sută, până la 34 525,5 milioane euro). Comparativ cu luna iunie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 4,9 la sută (-5,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3 la sută față de luna mai 2023, până la 120 430,6 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2 la sută, până la 24 263,7 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,8 la sută (-5,1 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 2,8 la sută față de luna mai 2023, până la 50 933,1 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 3,0 la sută, până la   10 261,7 milioane euro). Comparativ cu iunie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 5,1 la sută (-5,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: