Rusia raportează un deficit bugetar de aproape 44 miliarde de dolari în primele patru luni din 2023

Ruble pixabay.com

Deficitul bugetului federal al Rusiei s-a situat la 3.400 miliarde de ruble (43,8 miliarde de dolari) în primele patru luni din 2023, în urma majorării cheltuielilor şi a reducerii veniturilor din energie, a informat Ministerul de Finanţe, transmite Reuters, citat de Agerpres.

În perioada similară din 2022, Rusia înregistrase un excedent bugetar de 1.200 miliarde de ruble, dar de atunci resursele publice au fost afectate de majorarea cheltuielilor pentru campania militară şi de efectele sancţiunilor occidentale asupra exporturilor sale esenţiale de petrol şi gaze.

Ministerul de Finanţe a renunţat de anul trecut să publice datele lunare privind evoluţia cheltuielilor. Pe baza calculelor Reuters, Rusia a înregistrat în aprilie un deficit bugetar de 1.000 miliarde de ruble (12,9 miliarde de dolari), comparativ cu deficitele de 821 miliarde de ruble din februarie şi de 1.760 miliarde de ruble din ianuarie.

În acest moment, deficitul Rusiei este cu 17% peste nivelul planificat de Guvern pentru ansamblul acestui an – 2.900 miliarde de ruble.

Veniturile au scăzut cu 22,4% în primele patru din 2023, faţă de perioada similară din 2022, în principal în urma unui declin de 52,3% al veniturilor din energie, în timp ce cheltuielile au crescut cu 26,3%.

Ministrul de Finanţe, Anton Siluanov, a declarat în mod repetat că deficitul bugetar al Rusiei în acest an nu va depăşi 2% din PIB, deşi mulţi analişti şi FMI nu sunt de acord şi previzionează un deficit mai ridicat.

Restricţiile internaţionale impuse Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, inclusiv un plafon de preţ de 60 de dolari pentru un baril de ţiţei, impus de G7 (grupul statelor puternic industrializate), au creat o situaţie în care ţiţeiul rusesc Urals se vinde la un discount semnificativ de preţ faţă de ţiţeiul Brent.

Moscova se bazează pe veniturile din exporturile de petrol şi gaze, care anul trecut s-au situat la 11.600 miliarde de ruble (154,68 miliarde de dolari), pentru a finanţa cheltuielile bugetare. Diminuarea veniturilor din exporturile de petrol şi gaze a forţat Moscova să înceapă să cheltuie o parte din rezervele sale valutare pentru a acoperi un deficit bugetar care a crescut din cauza costurilor asociate cu invadarea Ucrainei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: