Riscul unei crize financiare de sistem în UE, ca în 2008, este ”extrem de slab”, spune șeful Deutsche Bank

deutsche bank Foto: db.com

Riscul unei crize bancare ”sistemice” în Uniunea Europeană (UE) este ”extrem de slab”, în pofida unor tensiuni recente în acest sector după falimentul băncii americane SVB și vânzarea băncii elvețiene Crédit Suisse, a dat asigurări luni conducătorul Federaţiei germane a băncilor, Christian Sewing, relatează AFP.

”Pericolul unei crize sistemice similare celei din 2008 este extrem de slab”, a dat asigurări într-o conferinţă de presă CEO-ul primei bănci germane, Deutsche Bank, Christian Sewing.

”Băncile din Germania şi Uniunea Europeană (UE) sunt în continuare extrem de robuste” şi ”foarte bine echipate cu fonduri proprii şi lichidităţi”, a subliniat el.

Prăbuşirea recentă, în Statele Unite, a Silicon Valley Bank (SVB), foarte expusă sectorului start-up, şi a Signature Bank, urmate de vânzarea de urgenţă a Credit Suisse, a alimentat temeri cu privire la o criză mai largă în sistemul bancar.

Instituţiile financiare europene – îndeosebi Deutsche Bank – au fost afectate pe bursă în urma acestor evenimente, investitorii temându-se de o contagiune.

În urma unui recul, criza ”nu a avut nicio consecinţă asupra băncilor din UE”, dă asigurări Christian Sewing.

Acest lucru se explică prin faptul că autorităţile de ”reglementare au făcut treabă bună în îmbunătăţirea fondurilor băncilor după criza din 2008”, cu atât mai mult în Uniunea Europeană, unde ”reglementarea este clar mai exigentă decât în Statele Unite”, a apreciat el.

Reglementările impuse băncilor din Statele Unite au scăzut în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, mai ales ale celor impuse băncilor regionale – ca SVB – şi au fragilizat aceste instituţii.

”Această slăbiciune nu exista în UE”, dă asigurări Christian Sewing.

După mai multe săptămâni de îngrijorări, observatorii şi pieţele au redobândit o anumită încredere în sector.

Mai multe bănci americane mari au prezentat vineri rezultate confortabile în primul trimestru şi par să fi fost atinse foarte slab de ”valurile” din martie.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: