Reformarea Băncii Mondiale i-ar permite să acorde împrumuturi suplimentare de 50 de miliarde de dolari în următorii 10 ani, spune secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen

Janet Yellen secretarul american al trezoreriei sursa foto: Uniunea Europeană

Procesul de reformă care se derulează în prezent la Banca Mondială ar urma să îi permită instituţie financiare internaţionale să îşi majoreze creditarea cu 50 de miliarde de dolari în următorul deceniu, a declarat Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen într-un interviu acordat AFP înaintea reuniunii acţionarilor de săptămâna viitoare la care ar urma să fie anunţate o serie de schimbări.

Guvernatorii băncilor centrale, miniştri de Finanţe şi participanţi din peste 180 de ţări sunt aşteptaţi începând de luni la Washington pentru reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

Un subiect important de discuţie va fi evoluţia Băncii Mondiale, pe fondul presiunilor la care sunt supuse instituţiile financiare pentru a se moderniza şi a răspunde unor provocări globale precum schimbările climatice. SUA sunt cel mai mare acţionar la Grupul Băncii Mondiale.

“Mă aştept la o reactualizare a misiunii Băncii Mondiale pentru consolidarea rezilienţei împotriva schimbărilor climatice, a pandemiilor şi conflictelor”, a subliniat Janet Yellen. Potrivit oficialului american este nevoie de o recunoaştere a faptului că aceste provocări nu sunt separate sau contradictorii ci mai degrabă inextricabil legate.

“În al doilea rând, va fi un anunţ că banca îşi va extinde capacitatea financiară pentru a atinge aceste obiective prin adoptarea unor schimbări care ar putea antrena o capacitate suplimentară de creditare de 50 de miliarde de dolari în următorul deceniu”, a detaliat Yellen, subliniind că aceasta ar reprezenta o “majorare de 20% a nivelului de creditare sustenabilă al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD)”, o divizie a Băncii Mondiale.

În paralel, Banca Mondială îşi va schimba şi preşedintele până la finele lunii iunie, după demisia surprinzătoare a lui David Malpass. Numele succesorului ar urma să fie cunoscut abia la începutul lunii mai însă în cursă nu este decât un singur candidat: Ajay Banga, 63 de ani, un american de origine indiană, susţinut de SUA, care mizează pe experienţa sa în proiectele de tip public-privat.

Un alt subiect important care va fi discutat săptămâna următoare la Washington este restructurarea datoriilor suverane ale ţărilor sărace, care as-au împrumutat pentru a face faţă cheltuielilor legate de pandemia de Covid-19, şi care acum văd cum dobânzile cresc odată cu majorarea globală a costului creditului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: