Raport: Creştere cu peste 20% a numărului de proiecte pentru construcţia de spaţii verzi şi pietonale, derulate în România în ultimul an / Cele mai multe investiţii în spaţii verzi sunt în Cluj, Bihor, Timiş, Constanţa şi Bucureşti

parc urban spații verzi Sursa foto: Dreamstime

Numărul proiectelor începute în România în 2022, pentru construcţia de spaţii verzi şi pietonale, a crescut cu 21%, până la 377, arată datele IBC Focus, publicate miercuri.

Conform raportului citat, topul judeţelor în care au fost identificate cele mai multe investiţii în spaţii verzi sunt Cluj, Bihor, Hunedoara, Timiş, Constanţa şi municipiul Bucureşti.

De asemenea, din punct de vedere valoric, cele mai mari investiţii pentru construcţia de spaţii verzi şi pietonale (29% din total) au fost începute în Cluj, la mare distanţă faţă de Bucureşti, Braşov, Constanţa şi Bihor.

Astfel, proiectul care propulsează Clujul din punct de vedere valoric este “Amenajarea celui mai mare parc din istoria Clujului” şi reprezintă o investiţie de 475 milioane de lei (circa 96 milioane de euro). Acesta este, de fapt, şi cel mai mare proiect din punct de vedere financiar identificat de IBC Focus în ultimele 12 luni, la nivel naţional.

În cea mai mare parte, investiţiile mari sunt făcute prin accesarea fondurilor europene de către autorităţile locale.

Potrivit sursei citate, 35% din totalul investiţiilor monitorizate în ultimul an sunt în faza de construcţie, iar două treimi dintre acestea sunt la stadiul de proiectare sau autorizare.

“O altă tendinţă remarcată este faptul că autorităţile încearcă o rezolvare parţială a traficului care sufocă marile oraşe. Exemple în acest sens sunt în proiectele noi din Sibiu (amenajarea malului Cibinului), Cluj (amenajarea malului Someş), Bucureşti (Parcul liniei). Deşi marile oraşe ale României fac un paşi pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor prin reamenajarea de spaţii verzi şi pietonale, o problemă se observă în aglomerările urbane învecinate municipiilor unde aceste spaţii încă nu sunt o prioritate. Foarte puţine proiecte au fost identificate în zonele imediat învecinate marilor oraşe, deşi construcţiile rezidenţiale de blocuri şi case care se realizează în aceleaşi zone sunt semnificative”, se precizează în analiza de specialitate.

Uniunea Europeană (UE) recomandă un minimum de 26 de metri pătraţi de spaţiu verde/cap de locuitor, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) un nivel de 50 mp/cap de locuitor.

În cazul României, de exemplu în Bucureşti, cetăţenii dispun la ora actuală de doar 10 mp de spaţiu verde/cap de locuitor, notează IBC Focus.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: