Protecția Consumatorilor a aplicat amenzi de aproape 700.000 lei pentru nereguli constatate în transportul feroviar: geamuri și uși de vagoane sparte și gări deteriorate

Unknown Sursă foto: ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 89 amenzi contravenţionale în valoare totală de 693.500 lei, în urma campaniei de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislaţiei în domeniu, în ceea ce priveşte serviciile oferite consumatorilor la desfăşurarea activităţii în transportul feroviar, potrivit unui comunicat de presă.ală pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a aplicat 89 de amenzi în valoare totală de 693.500 lei

ANPC a transmis că în primele 4 luni ale acestui an, o campanie de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislației în domeniu, în  ceea ce privește serviciile oferite consumatorilor la desfășurarea activității în transportul feroviar.

Sub coordonarea comisarului șef al Regiunii Sud Muntenia, Ion Iordăchescu, echipele de control din întreaga țară au verificat 109 operatori economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 89 amenzi contravenționale în valoare totală de 693.500 lei
  • 36 avertismente
  • oprirea temporară a prestării de  servicii până la remedierea deficinețelor, în cazul a 27 operatori economici.

Operatorii economici opriți temporar de la funcționare se află în județele: Prahova, Caraș Severin, Vaslui, Olt, Dolj, Vâlcea, Covasna, Harghita, Mureș, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Vrancea, Galați și Buzău.

Principale abateri constatate au fost :

  • condiţii igienice necorespunzătoare a garniturilor de tren, respectiv geamurile vagoanelor și usile de acces fisurate, cotiere defecte cu partea metalica neacoperită, lipsa tapițeriei sau existența uneia deteriorate (ruptă, tăiată), perdele de protectie pătate, murdare 
  • folosirea unor toalete neigienizate sau igienizate parțial, degajând un puternic miros de dejectii, cu pisoare defecte, fără produse de igienă, folosind vase de wc fără capac, fără apă la grupul sanitar
  • prestarea serviciilor nealimentare pentru călători, fără a asigura condițiile igienice necesare
  • folosirea unor săli de așteptare neigienizate, nerenovate, cu păianjeni pe tavan, pereți scorojiți, pete de mucegai, infiltrații de apă
  • existența pavimentelor pe peroane deteriorate, cu coșuri de gunoi ruginite
  • existența peroanelor neridicate la nivel, a unor peroane denivelate cu armătura de metal ieșită prin beton-la vedere, 
  • folosirea unui număr insuficient de scaune pe peron cele existente fiind și deteriorate,
  • neafișarea informațiilor corecte și complete la ghișeele de bilete, 
  • prezentarea unor tarife în moneda euro, fără a fi afișat cursul de schimba valutar al BNR,
  • informare incompletă cu privire la reclamațiile consumatorilor.
Sursă foto: ANPC
Sursă foto: ANPC
Sursă foto: ANPC

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: