Presa maghiară de opoziție: Ungaria este la ani-lumină distanță de prosperitatea românească

afaceri calcul economie Foto: Pexels

Consumul real al gospodăriilor din Ungaria reprezintă 72% din media UE. Aceasta este a doua cea mai rea situație din Uniunea Europeană, potrivit cifrelor Eurostat, scrie publicația maghiară de opoziție NÉPSZAVA, citată de Rador.

Anul trecut, consumul ungar a recuperat 2 puncte procentuale din decalajul față de media UE, în timp ce în 2021 a reprezentat doar 70% din media UE, urmând să ajungă la 72% în 2022, potrivit datelor Eurostat ajustate la paritatea puterii de cumpărare. Ceea ce nu s-a schimbat este faptul că aceasta este a doua cea mai rea cifră din UE. În 2021 și anul trecut, doar bulgarii au cheltuit mai puțin pentru consum decât ungurii, consumul individual fiind de 67% din media UE. În termeni simpli, acest lucru înseamnă că gospodăriile ungare sunt pe locul al doilea în topul celor mai sărace din UE – dar, bineînțeles, aceasta este doar o medie, existând o variație uriașă în cadrul unei țări.

Consumul ungar este la egalitate cu cel din Slovacia, unde statisticienii au măsurat 73% din media UE, deși trebuie remarcat faptul că, de ani de zile, există o dezbatere între experți cu privire la calitatea datelor slovace. Alte dovezi nu susțin performanța slabă a Slovaciei, nici în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor, nici în ceea ce privește produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. În clasament urmează, de jos în sus, Croația (75 la sută) şi Grecia (78 la sută).

Dintre foștii concurenți regionali, cehii au cele mai slabe performanțe, dar chiar și acolo, achiziționarea bunurilor de consum pe cap de locuitor reprezintă 83% din media UE, urmați de polonezi, cu 86%, și de români, cu 88%.

În ultimii ani, România a depășit deja Ungaria în ceea ce privește consumul pe cap de locuitor, dar recuperarea decalajului față de celelalte țări V4 (Grupul de la Visegrad) reprezintă o realizare majoră.

Consumul românesc este susținut în mod semnificativ de banii trimiși în țară de românii care muncesc în străinătate.

Luxemburg se află de ani de zile în fruntea listei, cu un consum cu 38% (138%) peste media UE, urmat de Germania (119%) și de Austria, care se află în urmă cu un consum pe cap de locuitor de 118% din media UE. În acest an, indicatorul ungar s-a îmbunătățit cu două puncte procentuale, ceea ce, dacă se va menține și în anii următori, ar însemna că va fi nevoie de 14 ani pentru a atinge media UE și de încă 9 ani pentru a ajunge din urmă Austria. Adică, în ritmul actual de dezvoltare, Ungaria este cu 25 de ani în urma Austriei, similar cu ceea ce era la momentul schimbării de regim din 1990. Problema este în mod clar cu modelul economic ungar, deoarece fostele state baltice, care au optat pentru o modernizare rapidă, au ajuns deja la 80% din consumul UE, în timp ce Lituania a ajuns practic la nivelul UE, cu un consum pe cap de locuitor care a atins 95% din media UE, ceea ce este o performanţă strălucită pentru o economie ex-sovietică. (Traducerea: Vizi Blanka)

Citește și:

Cine ar câștiga “meciul” economic România – Ungaria și la ce indicatori au rămas maghiarii în urmă? Noi și vecinii noștri, la PIB, inflație, salarii, deficit, creștere economică, investiții străine

GRAFIC. România a ajuns din urmă Portugalia și Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor și se apropie de Ungaria și Polonia la indicatorul “productivitate”. Economiști: “Sustenabilitatea evoluției pozitive va necesita intervenții importante în viitor”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: