UPDATE: Chimcomplex, Municipiul Arad și Municipiul Reședință de Județ Constanța au semnat, până în prezent, contracte de finanțare din PNRR pentru investiția în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate

calorifer, incalzire Sursa foto: Unsplash: Julian Hochgesang

Update: Ministerul Energiei a publicat un document prin care se anunță două companii care au semnat până în prezent contract de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiția în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate. Este vorba despre Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza și Municipiul Arad.

Chimcomplex va implementa un proiect pentru cogenerarea de înaltă eficiență pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Râmnicu Vâlcea, iar Municipiul Arad va avea un proiect privind sursa de producere energie termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență la CETH SA.

CHIMCOMPLEX SA BORZESTI

Știrea inițială: Municipiul Reședință de Județ Constanța este singurul aplicant care a semnat până în prezent contract de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru investiția în cogenerarea de înaltă eficienţă în sectorul încălzirii centralizate, potrivit datelor analizate de Economedia.

În noiembrie, Economedia scria că nouă companii și primării, printre care și Chimcomplex, Complexul Energetic Oltenia, Municipiul Arad și Municipiul Timișoara, au primit acceptul, în prima etapă, să investeasă în producții combinate (cogenerare) de energie termică și energie electrică pe gaz flexibile și de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, în cadrul unui apel finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Potrivit celor mai recente informații publicate de Ministerul Energiei arată că până în prezent a fost semnat un singur contract, cu Municipiul Reședință de Județ Constanța, care a depus proiectul „Sursa de producție energie utilă termică și electrică prin cogenerare de înaltă eficiență”.

Ministerul Energiei, cel care derulează această schemă din PNRR, nu precizează valoarea investiției planificate de primărie, valoarea finanțării acordate (și cât din aceasta reprezintă finanțare din PNRR).

Conform PNRR, bugetul total estimat al acestei scheme este echivalentul în lei a sumei de 388.050.000 euro (echivalentul în lei la cursul de 4,9195 lei/euro), compus din 298.500.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C.6 Energie și fonduri naționale de 89.550.000 euro prin aplicarea procentului de supracontractare de 30%.

Obiectivul acestei măsuri de investiții din cadrul PNRR este de a face investiţii în unități/centrale de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în sectorul încălzirii centralizate, flexibile, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, oferind centralelor posibilitatea să atingă pe durata de viaţă economică, pragul de maximum 250g CO2 eq/KWh.

Proiectele finanțabile în cadrul apelului trebuie să asigure construcția sau modernizarea unor unități de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență în sectorul încălzirii centralizate, pe gaze, flexibile și de înaltă eficiență, cogenerare. Investițiile trebuie să înlocuiască cel puțin aceeași capacitate a unor centrale electrice și/ sau a unor centrale de producere a energiei termice cu emisii semnificativ mai mari de dioxid de carbon (de exemplu, pe bază de cărbune, lignit sau petrol), astfel ducând la o scădere a emisiilor de GES.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: