Ministrul Economiei: Vom propune mai multe scheme de finanţare pentru dezvoltarea industrială, în noul program de guvernare

munictor industrie Sursa foto: Pixabay

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat, luni, la Craiova, că în noul program de guvernare vor fi prevăzute mai multe scheme de finanţare pentru creştere industrială, în special în zonele în care industria e mai slab dezvoltată, pentru reducerea deficitului de balanţă comercială şi a decalajelor de dezvoltare.

Spătaru a vizitat luni High-Tech Industry Park Craiova, unul din cele două parcuri industriale ale Consiliului Judeţean Dolj, care se întinde pe circa 3 hectare şi unde în jur de 45 de agenţi economici au ridicat fabrici şi alte construcţii. El a avut o discuţie cu reprezentanţii unor firme cu capital românesc.

„Acest parc industrial are un grad de ocupare de 100%. Asta înseamnă că parcurile industriale din zona Craiovei trebuie să se extindă. Trebuie să existe acest spaţiu şi i-am promis doamnei primar Olguţa Vasilescu că atunci când mă voi întoarce la Bucureşti vom discuta cu celelalte ministere de resort care au spaţii disponibile să cedeze aceste spaţii tocmai pentru dezvoltarea industrială, pentru că dacă vrem să asigurăm locuri de muncă, dacă vrem să avem investiţii, trebuie să avem şi spaţii unde să putem să ne dezvoltăm. Dar am discutat şi cu companii din industria textilă, din industria alimentară şi din industrie despre posibilităţile de dezvoltare, de ceea ce fac, cum putem să reducem dependenţele a acestor companii de lanţurile de aprovizionare şi cum putem să producem în România. Dorim să iniţiem la nivelul Ministerului Economiei un program de creştere industrială în zonele în care dezvoltarea industrială e mai slab reprezentată, tocmai pentru a reuşi să reducem deficitul de balanţă comercială. Vrem ca prin aceste scheme să readucem industria în toate judeţele ţării. Vrem să alocăm bani fie din fonduri europene, dar şi din bugetul de stat către investiţii, care să fie realizate atât de companiile străine, cât şi de companiile româneşti”, a spus ministrul Economiei, scrie Agerpres.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Potrivit acestuia, High-Tech Industry Park Craiova este un exemplu bun că există companii cu capital românesc care se dezvoltă, care au beneficiat sau care ar putea să beneficieze în perioada următoare de scheme de ajutor, iar cele 2,2 miliarde de euro care sunt alocate pentru cele 6 judeţe cuprinse în Programul de Tranziţie Justă „trebuie să se regăsească cât mai repede în investiţii”.

„Eficienţa unor scheme de ajutor de stat, eficienţa unor strategii de dezvoltare industrială este bazată pe nivelul de cunoaştere şi de absorbţia acestor fonduri. Consider că Ministerul Economiei şi Guvernul României trebuie să fie partenerul mediului de afaceri în dezvoltarea acestor acestor programe. Avem în continuare planul de dezvoltare la Ministerul Economiei. În noul program de guvernare, cu Marcel Ciolacu prim-ministru al României, vom propune mai multe scheme sectoriale pe dezvoltare, pe dezvoltare industrială şi mă aştept ca şi în judeţul Dolj să avem companii care să vină să aplice pe aceste fonduri şi bineînţeles să avem proiecte de mare anvergură în această zonă”, a mai afirmat Florin Spătaru.

Întrebat despre acuzaţiile Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, care spun că nu sunt mulţumiţi de modul de departajare a companiilor selectate de Ministerul Economiei pentru schemele de ajutor de stat, Spătaru a afirmat că ghidul aplicării acestei scheme a fost pus în consultare publică încă din luna august a anului trecut.

„Am avut mai multe propuneri de modificare care au fost preluate de către Ministerul Economiei. Din câte ştiu eu, cei de la OAR nu au venit cu propuneri de modificare. Le-am fi luat în considerare. Pe de altă parte, această schemă vizează şi dezvoltarea de noi activităţi. Asta presupune ca aceste proiecte propuse trebuie să fie fezabile, să arate în perioada imediat următoare care sunt sursele de finanţare şi tocmai de aceea un proiect care în faza de evaluare iniţială pare fezabil, dacă nu va avea această sursă de finanţare, bineînţeles că nu va fi finanţat şi următoarele companii care au punctaj vor putea beneficia de aceste fonduri. Pe de altă parte, este important ca acest proiect să continue. Am avut întâlniri cu oamenii de afaceri când am făcut ghidul, am avut consultări cu oamenii de afaceri, cu mediul de afaceri pentru a putea veni cu un proiect cât mai pragmatic şi mai uşor de implementat. Dacă sunt anumite aspecte care ar trebui să fie actualizate, o vom face la următorul apel”, a spus Florin Spătaru.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. La multi ani demagogilor!
    Poate intr-o alta viata!
    Acum mergeti către lada de gunoi a istoriei!😡

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.