Ministrul Antreprenoriatului: Avem nevoie de o suplimentare de aproximativ un miliard de lei pe credite bugetare pentru programele Start-up Nation și Diaspora

Startup, business Sursa foto Jakub Jirsák | Dreamstime.com

Aproximativ 2.800 de cereri din cele peste 15.000 au fost analizate până în momentul de faţă pe programele Start-Up, atât cel naţional, cât şi diaspora, dar avem nevoie de o suplimentare de aproximativ un miliard de lei pe credite bugetare, sumă pe care sperăm să o primim la următoarea rectificare bugetară, a declarat, joi, la Târgul de Turism al României (TTR), ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, citat de Agerpres.

“(…) în ceea ce priveşte Femeia Antreprenor suntem înaintaţi. Avem încheiate peste 650 de contracte, în condiţiile în care noi am trimis către beneficiari peste 800… Undeva până la sfârşitul acestei luni, maxim mijlocul lunii martie, vom închide programul Femeia Antreprenor. Cu privire la Start-up, şi cel naţional şi diaspora, până în momentul de faţă am reuşit să analizăm aproximativ 2.800 de cereri din totalul cererilor depuse pe cele două componente, care sunt peste 15.000. Sperăm să reuşim să analizăm toate cererile, să trimitem toate contractele spre a fi semnate, însă, din păcate, pe credite bugetare am primit doar jumătate din suma necesară, chiar dacă pe credite de angajament avem toată suma, putând încheia toate cele 12.000 de contracte, 11.000 la Start-up şi o mie la Femeia antreprenor. Nu avem credite bugetare. ‘Ajutorul’ este faptul că cele trei programe funcţionează prin sistem ramburs, adică beneficiarii contractelor întâi investesc banii lor sau împrumutaţi de la bancă, iar ulterior, cu dovada cheltuirii banilor, cu acele facturi, vin pentru rambursare. Asta înseamnă că există speranţă ca la rectificarea din iulie, august, septembrie, când va fi, să primim diferenţa de bani. Avem nevoie de aproximativ un miliard de lei, credite bugetare suplimentare”, a subliniat Cadariu.

Oficialul a amintit şi de faptul că personalul din cele nouă agenţii teritoriale care se ocupă de gestionarea şi implementarea programelor “au salarii foarte mici”, fiind nevoie de majorări, însă Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor au dat aviz negativ.

“Noi, ca minister, avem o mare problemă la implementarea programelor, pentru că toate acele programe desfăşurate şi implementate până acum – Măsura 1, Măsura 2, HoReCa, Agrifood, Femeia antreprenor, Start-up – ministerul le derulează prin intermediul celor nouă agenţii din teritoriu. Din păcate, acei oameni care au gestionat în doi ani de zile peste 100.000 de cereri de finanţare, peste 90.000 de contracte încheiate, aproape 1,5 miliarde de euro, au salarii foarte mici, nu sunt motivante. Ei au în grila maximală 220 de posturi. Anul trecut, la sfârşit, erau ocupate doar 160 de astfel de posturi. Între timp au plecat foarte mulţi salariaţi. Am încercat să rezolvăm această problemă prin iniţierea unor acte normative pentru a rezolva aspectul salarial, pentru că e clar că specialiştii de acolo pleacă. Din păcate, şi Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor întotdeauna ne-au dat aviz negativ”, a precizat demnitarul.

În perioada 23 – 26 februarie, Romexpo organizează ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României, în cadrul căruia peste 151 de companii, din zece ţări (Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, Israel, Republica Moldova, Polonia, România, Turcia şi Ungaria) participă cu reduceri de până la 50% pentru destinaţiile populare, dar şi cu promoţii speciale la vacanţe de lux. Evenimentul înregistrează un grad de internaţionalizare de 49%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: