Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) transmite că suma totală netă primită de România de la Uniunea Europeană, din momentul aderării şi până în prezent, se ridică la 56 de miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Potrivit ministerului, din acestea, Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) şi Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD) au adus 44,6 miliarde de euro. Mai exact, 16,9 miliarde reprezintă plăţile aferente perioadei de programare 2007 – 2013, 27 miliarde de euro sunt sumele plătite prin programele perioadei 2014 – 2021 şi 716 milioane de euro prefinanţări pentru 2021 – 2027.
De asemenea, MIPE spune că prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România a primit până acum 6,35 miliarde de euro prin cele două componente de asistență financiară rambursabilă și nerambursabilă.
„Pentru perioada 2021 – 2027, ţara noastră are la dispoziţie doar prin Politica de coeziune o sumă comparabilă cu cea primită de România de la Comisie în ultimii 16 ani, de la aderare până în momentul actual, la care se adaugă fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. Mai mult, ritmul accelerat de accesare a fondurilor, investiţiile în infrastructură, în serviciile publice şi în productivitatea sectorului privat, la care aş adăuga preocuparea noastră de a nu îi lăsa în urmă pe cei vulnerabili, vor face ca, în scurt timp, România să arate cu totul diferit în anii care vin”, a declarat ministrul Marcel Boloş.
MIPE spune că pentru perioada 2014 – 2020, rata de absorbţie a fondurilor este în acest moment de 76% din totalul alocat României, prin programele operaţionale aferente acestei perioadei fiind realizate investiţii în sectoare esenţiale precum mediul de afaceri, transporturi, sănătate, educaţie, infrastructura de apă şi apă uzată, dar şi incluziunea socială a persoanelor dezavantajate.
„Astfel, prin fondurile europene aferente perioadei 2014 – 2020, peste 94.000 de companii din România au fost sprijinite să devină mai productive prin investiţii în retehnologizare, automatizare, creşterea eficienţei energetice, formarea angajaţilor. De asemenea, au fost înfiinţate noi IMM-uri datorită banilor europeni”, se mai transmite în comunicatul de presă.