Ministerul Energiei prelungește perioada de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice, până pe 28 februarie

bec becuri energie electrica lumina facturi Sursa foto: Pixabay

Ministerul Energiei transmite că perioada de depunere a cererilor de finanţare pentru investiţii în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice a fost prelungită până în data de 28 ianuarie 2023.

„Prin Ordinul nr. 94/27.01.2023 privind modificarea Ghidului specific – Sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) a fost prelungită perioada de depunere a cererilor de finanţare de la data de 31 ianuarie 2023, ora 18:00, până la data 28 februarie 2023 – ora 18:00″, potrivit unui anunț postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Decizia a fost luată pentru a veni în ajutorul potenţialilor aplicanţi, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a făcut publice reglementările referitoare la stocarea energiei şi conectarea la reţea a acestor proiecte.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: