Ghid. Cum beneficiezi de amnistia fiscală dacă ești persoană fizică sau firmă / Principalii pași

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministerul Finanțelor a anunțat vineri că a lansat în dezbatere procedura prin care persoanele fizice și firmele pot beneficia de o amnistie a datoriilor. Iată principalii pași. Procedura va fi dezbătută și va dura până va fi aprobată, însă datornicii pot să depună deja notificări pentru a solicita amnistia. Cei care vor să beneficieze de măsură trebuie să depună o cerere până la 25 noiembrie, să plătească ce le rămâne de achitat și să nu acumuleze datorii noi în procesul de amnistie.

Amintim că atât persoanele fizice, cât și firmele care au datorii la data de 31 august 2024 pot beneficia de o serie de facilități de ștergere a datoriilor.

Măsurile pentru firme

Ștergere de datorii

  • Firmele pot beneficia de o amnistie integrală a dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente datoriilor la stat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă își plătesc principalul de datorie, dacă achită obligațiile curente (cele născute dupã 1 septembrie 2024), dacă depun toate declarațiile fiscale și dacă depun cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.
  • Firmele pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente diferențelor de datorii declarate suplimentar prin declarație rectificativă, cu scadență înaintea datei de 31 august 2024 inclusiv. În acest caz, firmele care consideră că sunt erori în sumele declarate inițial pot depune declarație rectificativă prin care să declare obligațiile suplimentare și pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligații, precum și obligațiile curente (cele născute dupã 1 septembrie 2024), depun toate declarațiile fiscale și depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv..
  • Firmele pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente datoriilor cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată datorau doar accesorii, iar principalul datoriei a fost stins. În acest caz, pentru a beneficia de amnistie, firmele trebuie să plătească obligațiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv.
  • Firmele pot beneficia de anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente datoriilor la stat de dinainte de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisã ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare. În acest caz, ele pot beneficia de anularea accesoriilor dacã plătesc aceste obligații până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere și dacă depun cererea de anulare în termen de 90 de zile de la data comunicãrii deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.

Bonificații

  • Ordonanța care reglementează amnistia vine și cu măsuri de recompensare a contribuabililor corecți. Astfel, plătitorii de impozit pe profit (inclusiv grupurile fiscale și plătitorii impozitului minim pe cifra de afaceri) și plătitorii de impozit micro beneficiază de o bonificație de 3% din impozitele anului 2024.
  • Bonificația (care se poate acorda numai de această dată) se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
  • contribuabilul are depuse toate declarațiile conform vectorului fiscal;
  • sunt stinse integral și la termenele prevăzute de lege impozitul pe profit anual/ impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului 2024/ anului fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz;
  •  nu se înregistrează nicio altă obligație fiscală/bugetară restantă la termenul legal pentru depunerea declarațiilor prin care se declară impozitul pe profit anual aferent anului 2024/ anului fiscal modificat care începe în anul 2024, respectiv prin care se declară impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului IV al anului fiscal 2024.

Măsurile pentru persoane fizice

  • Persoanele fizice care au datorii la stat mai mici de 5.000 lei inclusiv, la data de 31 august 2024, pot primi, dacă achită 50% din ele până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, următoarele facilități:
  • – anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;
    – anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.
  • Persoanele fizice care au datorii la stat mai mari de 5.000 lei, la 31 august, pot primi, dacă le achită în procent de 75% pânã la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, următoarele facilități:
  • – anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv;
    – anularea dobânzilor, penalitãților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.
  • În aceste cazuri, persoanele fizice trebuie să achite datoriile curente (cele realizate după 1 septembrie 2024), să depună toate declarațiile fiscale și cererea de anulare pânã la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.

Cum obțin amnistia fiscală?

Datornicii care vor să obțină amnistia trebuie inițial să depună o notificare la ANAF prin care își anunță intenția de a beneficia de anularea unei părți din debitele restante (aceasta poate fi depusă și înainte de oficializarea procedurii).

Notificarea se poate depune:

a) la registratura organului fiscal central competent, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în serviciul „Spaţiu privat virtual“, denumit în continuare SPV;

b) prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în SPV;

c) prin intermediul serviciului SPV.

Ulterior, ei vor trebui să plătească datoria principală și să depună cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024.

Procedura se termină fie cu emiterea unei decizii favorabile (de anulare a accesoriilor), fie cu emiterea unei decizii de respingere (a cererii de anulare a accesoriilor).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: