Inspecția Muncii acuză compania de stat CE Oltenia că ar fi șters urmele accidentului în care au murit trei oameni la cariera Jilț

cariera-ce-oltenia-640x400 Sursa foto: Captură video / ProTV

Update 11.53: Ministrul Muncii, Marius Budăi, a confirmat într-o declarație la guvern faptul că urmele de la locul accidentului au fost alterate. ”Imediat după producerea evenimentului, perimetrul nu a fost asigurat și am considerat că au fost alterate urmele lăsate de autoutilitară”, a declarat Budăi.

Articol inițial: Un raport al Inspecției Muncii consultat de G4Media susține reprezentanții companiei de stat CE Oltenia ar fi șters urmele de pe drumul de lângă cariera Jilț unde s-a răsturnat o mașină cu muncitori, ucigând trei oameni.

”Comisia de cercetare a constatat că SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a modificat starea de fapt a drumului pe care s-a deplasat mijlocul de transport implicat în eveniment, încălcându-se prevederile art.13 lit. p) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificărilre și completările ulterioare, fapt pentru care SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 00016887/19.01.2023”, arată raportul consultat de G4Media.

Raportul Inspecției Muncii mai arată că instituția a făcut, în perioada 2016 – 2022, 158 de controale la toate minele deținute de Complexul Energetic Oltenia. În cadrul acestor controale au fost stabilite 210 măsuri și au fost aplicate amenzi în valoare de 436.000 lei.

Una dintre măsurile cu caracter permanent și obligatoriu, dispusă de inspectorii de muncă încă din anul 2018, se referă la modalitatea de transportare a lucrătorilor către locurile de desfășurare a activității, și anume: „angajatorul va asigura mijloacele de transport omologate și autorizate pentru transportul lucrătorilor.”

Or, potrivit unei anchete prezentate joi în ședința de guvern de ministrul Energiei, Virgil Popescu, mașina cu care erau transportați muncitorii era una de marfă, nu de pasageri.

Dosarul întocmit de comisia de cercetare din cadrul Inspecției Muncii va fi trimis la autorități pentru continuarea urmăririi penale, potrivit documentului consultat de G4Media.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.