Firmele de asigurări trebuie să achite 650 de milioane de euro după revoltele din Franţa

Paris, Franta Sursa foto: Pixabay

Violenţele urbane care au avut loc în Franţa au provocat pagube de aproximativ 650 de milioane de euro, a estimat marţi Federaţia asigurătorilor francezi, informează AFP, citată de Agerpres.

Aproximativ 11.300 de solicitări de despăgubiri au fost depuse până la data de 7 iulie, pentru un cost total de 650 de milioane de euro. O estimare anterioară care vorbea de despăgubiri în valoare de aproximativ 280 milioane de euro, a precizat France Assureurs.

Solicitările de despăgubiri pentru pagube provocate proprietăţilor comerciale se ridică la 55% din valoarea totală, în timp ce solicitările pentru pagubele provocate unor proprietăţi guvernamentale reprezintă 35%.

Caracteristicile solicitărilor de despăgubiri sunt foarte diferite faţă de cele formulate cu prilejul revoltelor din 2005, când despăgubirile pentru pagubele provocate vehiculelor au reprezentat 82% din solicitări, cu un cost total de 204 milioane de euro, a adăugat France Assureurs.

Revolte nocturne au izbucnit în Franţa pe 27 iunie, ziua morţii lui Nahel, un adolescent de origine algeriană în vârstă de 17 ani împuşcat mortal în suburbia pariziană Nanterre, după ce acesta s-a sustras unui control rutier întrucât nu deţinea permis de conducere.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: