Emmanuel Macron a promulgat controversata lege care crește vârsta de pensionare în Franța și care a provocat proteste și greve masive

protest franta Foto: BG On The Scene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a promulgat legea cu privire la reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare cu doi ani, relatează sâmbătă AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Controversatul act normativ, al cărui text a fost validat vineri de Consiliul constituţional, a fost publicat în Jurnalul Oficial. Noua lege, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 64 de ani, este profund nepopulară în Franţa şi a declanşat ample proteste în ultimele săptămâni în această ţară.

După decizia de vineri a Consiliului constituţional, sindicatele franceze i-au cerut ”în mod solemn” preşedintelui Emmanuel Macron să ”nu promulge legea”, solicitare ignorată de şeful statului francez.

Macron avea la dispoziţie 15 zile pentru a semna legea după validarea celor mai multe măsuri incluse în reforma sistemului de pensii de către Consiliul constituţional francez.

”Codul securităţii sociale este astfel modificat. În primul alineat, cuvintele ‘şaizeci şi doi’ sunt înlocuite cu ‘şaizeci şi patru’ ”, indică textul noului act normativ.

Separat, Consiliul constituţional a respins o propunere a opoziţiei de a organiza un referendum asupra reformei pensiilor. O nouă cerere pentru referendum a fost depusă şi ar urma să fie analizată de Consiliu la începutul lunii mai.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: