Dimitar Radev va conduce Banca Naţională a Bulgariei pentru încă șase ani. El va ajuta la aderarea ţării la zona euro, care ar urma să aibă loc la 1 ianuarie 2024

Banca Nationala a Bulgariei Sursa foto: WorldBank.org

Parlamentul de la Sofia l-a reconfirmat, marţi, pe Dimitar Radev în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Bulgariei (BNB), pentru un nou mandat de şase ani, în care va ajuta la aderarea ţării la zona euro, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Primul mandat al lui Dimitar Radev a expirat în 2021, însă acesta a continuat să ocupe postul de guvernator al BNB din cauza blocajului politic din Parlamentul de la Sofia. Marţi, Radev a obţinut sprijinul partidelor GERB, Continuăm Schimbarea, Bulgaria Democrată şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, care împreună au 155 din cei 240 de deputaţi din Parlamentul bulgar.

Contracandidatul Lyubomir Hristov, un renumit economist, a fost sprijinit de partidul naţionalist Renaşterea.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Înainte de votul din Parlamentul de la Sofia, Radev a promis că va asigura continuitatea politicii monetare şi integrarea sectorului bancar bulgar în infrastructura financiară a zonei euro.

Aderarea la zona euro, care conform calendarului iniţial ar urma să aibă loc la 1 ianuarie 2024, ar ajuta Bulgaria, cea mai săracă ţară membră UE, să atragă mai multe investiţii străine şi să se împrumute la dobânzi mai mici, susţin economiştii. De mai mult timp, cursul de schimb al levei bulgăreşti este legat de moneda euro.

Bulgaria îndeplineşte majoritatea criteriilor nominale pentru aderarea la euro, exceptând criteriul referitor la rata inflaţiei, care este estimată de Fondul Monetar Internaţional la 7,5% în 2023. În luna iunie, rata anuală a inflaţiei în Bulgaria a fost de 8,7%, în scădere faţă de o inflaţie de 10,1% în luna mai.

Tot potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional, economia bulgară ar urma să înregistreze în acest an o creştere de 1,4% şi un avans de 3,5% în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: