Casa de avocatură Dentons va începe procedura de ieșire de pe piața din Rusia și se va separa de birourile sale din Moscova și St. Petersburg, care vor opera ca o societate de avocatură independentă.
„Este o decizie dificilă pe care am luat-o în urma consultării depline a colegilor noștri din Rusia pentru a continua să ne îndeplinim obligațiile legale și etice. Ne-am bucurat de peste 30 de ani de colaborare și relații de prietenie cu colegii noștri din Rusia care nu au nicio responsabilitate pentru această criză și nici pentru circumstanțele care au dus la această decizie” a declarat Elliott Portnoy, CEO Dentons Global. „Speranța noastră este că în viitor ne vom putea reuni, atunci când acest lucru va fi legal și practic posibil.”
Casa de avocatură iese din Rusia după 30 de ani, din cauza invaziei Ucrainei.
„Am fost una dintre primele firme de avocatură globale care au intrat pe piața rusă în urmă cu mai bine de 30 de ani și care s-a diferențiat rapid în virtutea abordării noastre policentrice, care ne-a permis să asistăm clienți internaționali activi în Rusia”, a declarat Joe Andrew, Președinte Global. „Așteptăm cu nerăbdare o zi în care ne vom putea reuni cu stimații noștri colegi alături de care am asistat cu succes clienți din întreaga lume.”
Dentons va sprijini Ucraina, dar și pe cei peste 250 de angajați ai companiei în Rusia.
„Suntem alături de poporul ucrainean și am făcut tot ce a stat în puterea noastră pentru a-i ajuta pe colegii noștri din Ucraina, familiile acestora, și alți civil refugiați din calea războiului” a spus Tomasz Dabrowski, CEO Dentons Europe Region. „Împărtășim vestea procesului nostru de separare de birourile din Moscova și St. Petersburg cu profund regret. Îi vom sprijini pe cei 250+ de colegi din Rusia în realizarea unei tranziții fără dificultăți și ordonate, în conformitate cu obligațiile noastre profesionale față de clienți.”
Divizia rusă a Dentons va opera ca o societate independentă.
„Echipa noastră va continua să opereze ca o societate de avocatură independentă și ne angajăm să oferim în continuare asistență juridică de primă clasă clienților noștri în aceste momente dificile și în viitor”, a declarat Alexei Zakharko, Managing Partner al Dentons AB în Rusia.