Deficitul balanţei comerciale în luna ianuarie 2023 a fost de 2,338 de miliarde de euro, mai mare cu 203,6 milioane euro (+9,5%) decât cel înregistrat în luna ianuarie 2022, arată datele Institutului Național de Statistică. Faţă de luna ianuarie 2022, exporturile din luna ianuarie 2023 au crescut cu 6%, iar importurile au crescut cu 6,8%.
În luna ianuarie 2023, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,2% la export şi 34,5% la import) şi alte produse manufacturate1) (29,7% la export şi 28,8% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2023 a fost de 5,337 de miliarde de euro la expedieri şi de 6,865 de miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,5% din total exporturi şi 72,3% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în luna ianuarie 2023 a fost de 1,823 de miliarde de euro la exporturi şi de 2,632 de miliarde de euro la importuri, reprezentând 25,5% din total exporturi şi 27,7% din total importuri.
Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.