Creditul neguvernamental a înregistrat în iulie o creștere de 5,6%, dar o scădere de 3,5% în termeni real, față de acceași perioadă a anului trecut. Cum au evoluat depozitele populației?

ocean credit Sursa foto: Ocean Credit

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat în iulie o creștere de 5,6%, dar o scădere de 3,5% în termeni reali, arată datele Băncii Naționale a României.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iulie 2023 cu 0,8 la sută față de iunie 2023 (0,6 la sută în termeni reali), până la nivelul de 378 270,4 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,2 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,2 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,8 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,05 la sută (0,5 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 5,6 la sută (-3,5 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 0,3 la sută a componentei în lei (-8,3 la sută în termeni reali) și cu 19,1 la sută a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în luna iulie 2023 cu 0,05 la sută față de luna iunie 2023, până la 189 829,7 milioane lei. În raport cu iulie 2022, acesta s-a majorat cu 13,8 la sută (4,0 la sută în termeni reali).

Creditul guvernamental Include creditul acordat administrațiilor publice (administrația centrală, administrațiile locale, administrațiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 22 378,6 milioane lei, precum și titlurile de natura datoriei deținute, emise de aceste sectoare instituționale în sumă de 167 451,0 milioane lei (solduri la 31 Iulie 2023).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au scăzut în luna iulie 2023 cu 0,6 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 529 949,2 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 9,2 la sută (-0,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 67,6 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au scăzut cu 1,0 la sută față de luna iunie 2023, până la 358 157,9 milioane lei. Comparativ cu luna iulie 2022, acestea s-au majorat cu 18,6 la sută (8,4 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 1,2 la sută față de luna anterioară, până la 196 592,0 milioane lei și cu 23,6 la sută (12,9 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au scăzut cu 3,7 la sută (până la 161 565,9 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna iulie 2022, au înregistrat o creștere de 13,1 la sută (3,3 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 32,4 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,2 la sută față de luna iunie 2023, ajungând până la nivelul de 171 791,3 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,8 la sută, până la 34 813,6 milioane euro). Comparativ cu luna iulie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 6,3 la sută (-6,2 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au scăzut cu 1,0 la sută față de luna iunie 2023, până la 119 272,3 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,4 la sută, până la 24 170,6 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, scăderea acestui indicator exprimat în lei a fost de 5,7 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 3,1 la sută față de luna iunie 2023, până la 52 519,0 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 3,7 la sută, până la   10 643,0 milioane euro). Comparativ cu iulie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 7,6 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: