Costurile importurilor de gaze naturale ale Germaniei au crescut cu 109% anul trecut, în ciuda reducerii achizițiilor cu o treime

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Costurile gaze naturale de import ale Germaniei s-au mai mult decât dublat în 2022, în pofida reducerii volumelor cu 30%, arată datele oficiale ale Oficiului Federal pentru Afaceri Economice și Controlul Exporturilor (BAFA), scrie Reuters.

Invazia Moscovei în Ucraina în februarie anul trecut a declanșat o creștere a prețurilor la energie și a determinat Germania să caute alternative la aprovizionarea cu gaze naturale rusești, impunând în același timp măsuri de economisire.

Factura de import a Germaniei a crescut la 74,0 miliarde de euro, de la 35,4 miliarde de euro cu un an înainte, au arătat datele BAFA.

Volumul importurilor a scăzut la 3.524.126 TJ, echivalentul a 100,2 miliarde de metri cubi (bcm), de la 5.008.943 TJ cu un an înainte. La stimularea căutării de alternative la energia rusească de către Germania a contribuit închiderea gazoductului Nord Stream I din Rusia în august anul trecut.

Ca răspuns, Germania a cumpărat mai mult gaz prin conducte de la vecinii europeni și a căutat importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), în timp ce vremea blândă a contribuit la reducerea cererii.

Cu toate acestea, saltul prețurilor și îngrijorările legate de aprovizionarea din Germania au contribuit la inflație și au declanșat temeri legate de o recesiune în cea mai mare economie a Europei.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: