Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan va deschide un birou în Bulgaria în luna mai

socar Sursa foto: Facebook/Socar

În luna mai a acestui an, Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan (SOCAR) își va deschide un birou în Bulgaria. Acesta este un semn al intențiilor serioase de a aprofunda cooperarea dintre cele două țări în domeniul energiei, a declarat președintele bulgar Rumen Radev după o videoconferință cu omologul său de la Baku, Ilham Aliyev, scrie Novinite.

Deschiderea unui birou SOCAR a fost convenită în timpul vizitei lui Aliyev la Sofia, anul trecut.

Din partea Azerbaidjanului, a fost manifestat un interes serios pentru proiectul Solidarity Ring (String), inițiat de Bulgaria, care permite transferul unor cantități suplimentare de gaze naturale din Azerbaidjan către Europa, folosind infrastructura existentă a rețelelor de transport de gaze din Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia.

Președintele l-a invitat pe omologul său din Azerbaidjan să viziteze Sofia în următoarele luni pentru a negocia aderarea Azerbaidjanului la acest proiect.

“Prin intermediul interconectorului dintre Grecia și Bulgaria, primim deja întreaga cantitate de gaz azer în condiții foarte bune pentru Bulgaria, dar acesta este doar începutul”, a declarat Rumen Radev.

Bulgaria și Azerbaidjanul lucrează deja la posibilitățile ca firmele bulgare care lucrează cu gaz să primească combustibilul din Azerbaidjan în condiții extrem de favorabile și, împreună cu Azerbaidjanul, să exporte produsul finit pe terțe piețe.

Conversația dintre președinții Rumen Radev și Ilham Aliyev a avut loc prin videoconferință, după ce șeful statului bulgar a fost testat pozitiv la Covid-19.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: