”Câinele e de vină”, au spus mii de clienți ai unei companii de asigurări din Marea Britanie / Despăgubirea medie, 1.200 de lire sterline

caine shiba inu Sursa foto: Dreamstime

Câinii de companie au fost un motiv pentru aproape 4.000 de solicitări de despăgubiri primite de o mare companie de asigurări din Marea Britanie în ultimii cinci ani, transmite DPA.

Un câine care a înghiţit proteza dentară a unui client şi un Rottweiler cu o greutate de peste 55 de kilograme care s-a aşezat pe un telefon mobil se numără printre solicitările de despăgubiri cu care s-a confruntat compania Aviva. Într-un alt caz, câinele nu a mâncat tema copilului, dar a distrus laptopul pe care copilul îl folosea.

Începând din 2018 şi până la sfârşitul lui 2022, compania de asigurări Aviva a gestionat 3.825 de solicitări de despăgubiri în care au fost implicaţi câini, iar valoarea medie a despăgubirii plătite a fost de 1.200 de lire sterline.

Totuşi, unele despăgubiri care au legătură cu câinii au ajuns și la zecilor de mii de euro. Aceste despăgubiri au avut legătură cu bijuterii şi ceasuri de lux.

Într-un dosar cu pagube mai mici, câinele a căzut în piscina unei familii şi a distrus folia cu care era acoperită piscina.

În unele cazuri, oamenii şi-au pierdut obiecte precum bijuterii, proteze auditive, ceasuri şi portofele în timp ce erau la plimbare cu câinii lor. Un client şi-a pierdut verigheta în timp ce arunca o minge către câinele său.

Pe parcursul celor cinci ani, peste 100 de solicitări de despăgubiri au fost depuse pentru aparate auditive înghiţite de câini.

Telefonul mobil al unul client a fost deteriorat după ce câinele, un Rottweiler cu greutatea de peste 55 de kilograme, s-a aşezat pe dispozitiv. Un alt incident a implicat nepotul unei client care îşi făcea temele pe laptopul familiei când câinele de companie a dărâmat măsuţa pe care era aşezat laptopul şi i-a spart ecranul. Într-un alt incident, câinele a dărâmat un fier de călcat de pe suport, ceea ce a lăsat o urmă pe podea.

“Multe poliţe de asigurare a locuinţei includ o excepţie pentru pagubele provocate de rosul, zgârieturile sau distrugerea de către animale domestice. O acoperire poate fi oferită, opţional, în secţiunea care acoperă obiectele personale dar este important ca şi clienţii să verifice cu atenţie termenii şi acoperirea poliţei lor de asigurări”, a declarat directorul Aviva UK, Kelly Whittington.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: