Comisia Europeană a publicat orientări pentru statele membre cu privire la desfășurarea politicilor bugetare și coordonarea acestora, având în vedere provocările cu care se confruntă finanțele publice și economia, precum și discuțiile privind viitorul cadru de guvernanță economică. În ansamblu, spune Comisia, politicile bugetare ar trebui să vizeze asigurarea sustenabilității datoriei pe termen mediu, precum și promovarea unei creșteri durabile și favorabile incluziunii în toate statele membre.
Implicațiile dezactivării clauzei derogatorii generale și ale revizuirii în curs a guvernanței economice
Clauza derogatorie generală din Pactul de stabilitate și de creștere, care prevede, în cazul unei recesiuni economice grave, o abatere temporară de la cerințele bugetare care se aplică în mod normal, va fi dezactivată la sfârșitul anului 2023. Ieșirea din perioada în care a fost în vigoare clauza derogatorie generală va duce la reluarea recomandărilor specifice fiecărei țări privind politica bugetară, care sunt cuantificate și diferențiate în funcție de provocările cu care se confruntă statele membre în ceea ce privește datoria publică.
Discuțiile privind un cadru revizuit de guvernanță economică, pe baza orientărilor Comisiei prezentate în noiembrie 2022, sunt în curs de desfășurare. Până la intrarea în funcțiune a unui nou cadru de guvernanță economică și având în vedere noua realitate de după pandemie, nu este oportun să se revină la simpla punere în aplicare a normelor Pactului de stabilitate și de creștere în vigoare înainte de activarea clauzei derogatorii generale în 2020.
Cadrul juridic actual continuă să se aplice, întrucât nu este încă în vigoare un nou cadru juridic, bazat pe rezultatul revizuirii în curs a guvernanței economice.
Prin urmare, Comisia este pregătită să propună recomandări specifice fiecărei țări privind politica bugetară pentru 2024, care să includă o cerință cantitativă, precum și orientări calitative privind măsurile în materie de investiții și energie. Aceste recomandări vor fi în concordanță cu criteriile propuse în orientările Comisiei, rămânând, în același timp, în concordanță cu legislația actuală din cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.
Orientări privind elaborarea planurilor de stabilitate și de convergență
Statele membre sunt invitate să stabilească în programele lor de stabilitate și de convergență obiective bugetare care să respecte criteriile de ajustare bugetară stabilite în orientările Comisiei în materie de reformă. De asemenea, statele membre sunt invitate să discute despre modul în care se preconizează că planurile lor de reformă și de investiții vor contribui la sustenabilitatea finanțelor publice și la creșterea durabilă și favorabilă incluziunii, în conformitate cu criteriile stabilite în orientările în materie de reformă.
Prin urmare, Comisia este pregătită să propună recomandări specifice fiecărei țări privind politica bugetară pentru 2024, care sunt:
- conforme cu obiectivele bugetare stabilite de statele membre în programele lor de stabilitate și de convergență, cu condiția ca aceste obiective să fie compatibile cu asigurarea unei traiectorii descendente a ratei datoriei publice sau cu menținerea acesteia la un nivel prudent și cu un deficit bugetar sub valoarea de referință de 3 % din PIB pe termen mediu;
- cuantificate și diferențiate în funcție de provocările legate de datoria publică cu care se confruntă statele membre;
- formulate pe baza cheltuielilor primare nete, astfel cum se propune în orientările Comisiei în materie de reformă.
În plus, Comisia va continua să pună accentul pe investițiile publice în recomandările sale specifice fiecărei țări privind politica bugetară. Toate statele membre ar trebui să protejeze în continuare investițiile finanțate la nivel național și să asigure absorbția eficace a fondurilor din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență și a altor fonduri ale UE, în special pentru tranziția verde și cea digitală.
Recomandările specifice fiecărei țări vor oferi, de asemenea, orientări cu privire la costul bugetar al măsurilor din domeniul energiei.
Punerea în aplicare a procedurii aplicabile deficitelor excesive
Având în vedere persistența unui grad ridicat de incertitudine în ceea ce privește perspectivele macroeconomice și bugetare în acest moment, Comisia consideră că în această primăvară nu trebuie luată o decizie privind plasarea statelor membre în procedura aplicabilă deficitelor excesive. În același timp, Comisia va propune Consiliului lansarea, în primăvara anului 2024, a unor proceduri aplicabile deficitelor excesive bazate pe deficit, pe baza datelor privind execuția bugetară pentru 2023, în conformitate cu dispozițiile legale existente.
Statele membre ar trebui să țină seama de acest lucru în execuția bugetelor lor pentru 2023 și în pregătirea programelor lor de stabilitate și de convergență din această primăvară și a proiectelor de planuri bugetare pentru 2024 în această toamnă.
Propuneri viitoare privind guvernanța economică
Discuțiile privind reforma cadrului de guvernanță economică avansează, în urma prezentării orientărilor Comisiei în noiembrie 2022, înregistrându-se o convergență de opinii cu privire la mai multe aspecte-cheie. Alte aspecte rămân de clarificat.
Comisia intenționează să prezinte propuneri legislative în urma viitorului Consiliu Afaceri Economice și Financiare și a Consiliului European din martie 2023.
Orientările de astăzi urmăresc să contribuie la pregătirea programelor de stabilitate și de convergență în care statele membre își prezintă planurile bugetare pe termen mediu. Orientările vor fi urmate, în primăvară, de recomandări bugetare specifice fiecărei țări, care vor sta la baza monitorizării de către Comisie a rezultatelor bugetare, începând cu proiectele de planuri bugetare ale statelor membre din zona euro pentru 2024, pe care Comisia le va evalua în toamnă.
Comisia și-a publicat orientările pentru o reformă a cadrului de guvernanță economică în noiembrie 2022. Obiectivele-cheie ale propunerii sunt îmbunătățirea asumării