Banca Mondială acordă un sprijin de 2,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

dolari Sursă foto: Unsplash

Banca Mondială (BM) a anunţat vineri că acordă un ajutor suplimentar de 2,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, cu scopul de a „sprijini menţinerea serviciilor esenţiale şi eforturile de redresare”, notează AFP, citat de Agerpres.

Acest nou sprijin este realizat în cadrul Proiectului PEACE care vizează susţinerea financiară a funcţionării serviciilor de stat ucrainene şi provine de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

El urmează să permită guvernului ucrainean să “susţină sectoare-cheie, printre care sănătatea, educaţia, plata pensiilor sau îngrijirea persoanelor strămutate intern”, precum şi salariile funcţionarilor publici ucraineni, a precizat BM în comunicatul său.

Această nouă linie de credit ridică în prezent la 20,6 miliarde de dolari fondurile mobilizate de BM pentru Ucraina, sub formă de împrumut sau grant, de la începutul conflictului în urmă cu un an, din care 18,5 miliarde de dolari au fost deja plătite.

De la începutul conflictului, ţara este largă sprijinită financiar de comunitatea internaţională, în primul rând de Statele Unite, atât militar, cât şi financiar.

În total, Statele Unite au oferit ajutoare directe Ucrainei de peste 113 miliarde de dolari de la începutul conflictului la 24 februarie 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: