ANRE, în control la zece distribuitori de gaze, privind probleme la racordarea consumatorilor la rețea

gaze Caragele Romgaz Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat vineri că a demarat acțiuni de control la zece operatorii de distribuție a gazelor naturale, privind probleme la racordarea consumatorilor la rețea.

ANRE susține că există un număr consistent de petiţii adresate ANRE de către clienţii finali, respectiv 1.397, care se referă la modul de îndeplinire de către operatorii de distribuţie a gazelor naturale a obligaţiilor instituite prin Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Astfel, instituția a dispus demararea unor acțiuni de control la un număr de 10 operatori pentru a verifica modul de respectare a următoarelor aspecte:

  • soluționarea cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale completate incorect şi/sau în situaţia în care documentele justificative care le însoţesc nu sunt complete;
  • întocmirea, actualizarea și publicarea registrului electronic de evidenţă a cererilor de racordare;
  • actualizarea tarifului de racordare la sistemul de distribuție din oferta contractului de racordare;
  • etapele și termenele pentru execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a lucrărilor pentru racordarea la sistemul de distribuție gaze naturale;
  • publicarea valorii componentelor tarifului de racordare la sistemul de distribuţie, fără TVA, aferentă activităţilor prestate de operatorul economic autorizat ANRE pentru proiectare şi/sau operatorul economic autorizat ANRE pentru execuție;
  • respectarea termenelor asumate pentru rambursarea tarifului de racordare.

În cadrul acelorași acțiuni de control, ANRE arată că va verifica costurile aferente componentelor tarifului de racordare stabilite atât prin oferta de racordare transmisă solicitantului, cât și după regularizare, conform prevederilor Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport şi distribuție din sectorul gazelor naturale şi de determinare a valorii medii a unui racord, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 9/2022.

De asemenea, va fi verificat și modul de îndeplinire a obligațiilor legale privind acordarea compensațiilor financiare prevăzute în Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție şi de sistem al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 162/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru nerespectarea termenelor aferente procesului de racordare la sistemul de distribuție a gazelor naturale.

Operatorii de distribuție verificați sunt:

  • DELGAZ GRID,
  • DISTRIGAZ SUD REȚELE,
  • PREMIER ENERGY,
  • CPL CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMANIA,
  • GAZ EST,
  • GAZ VEST,
  • GAZMIR IAȘI,
  • MEGACONSTRUCT,
  • PRISMA SERV COMPANY,
  • PROGAZ P&D.

Totodată, instituția a dispus acțiuni de control la patru operatori ai sistemelor de distribuție a gazelor naturale pentru a verifica executarea lucrărilor de dezvoltare a sistemelor de distribuție a gazelor naturale prevăzute în programele de investiții, realizate și raportate la ANRE aferente anilor 2021 – 2022.

Operatorii de distribuție verificați sunt:

  • DISTRIGAZ SUD REȚELE,
  • DELGAZ GRID,
  • PREMIER ENERGY,
  • MEGACONSTRUCT.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: