Agenție de turism: Peste 110.000 de turiști vor ajunge pe litoralul românesc în minivacanţa de Sfânta Maria. Cât costă cazarea?

mamaia, Constanta, turism, mare, litoral Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Numărul estimat al turiştilor care vor ajunge pe litoralul românesc în minivacanţa de Sfânta Maria se ridică la aproximativ 110-115.000 în unităţi clasificate, arată datele Litoralulromanesc.ro, agenţie de turism specializată în staţiunile autohone de la Marea Neagră, transmite News.ro. Potrivit companiei, se mai găsesc camere disponibile în unele unităţi de cazare de pe litoral, unde preţurile pornesc de la 240 lei/camera/noapte la un hotel de 3 stele şi de la 431 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele.

”Jumătatea lunii august reprezintă cea mai aglomerată perioadă din sezonul estival pe litoralul autohton, dat fiind că pentru mulţi români aceasta este perioada tradiţională de concedii. În plus, faptul că zilele de luni şi marţi, 14 – 15 august, au fost declarate nelucrătoare ca urmare a sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului face ca mulţi turişti să se îndrepte spre staţiunile româneşti de la Marea Neagră încă de vineri. În aceste condiţii, la nivelul întregului litoral, se aşteaptă ca gradul de ocupare să depăşească 90% în weekendul prelungit 11 – 15 august”, arată Litoralulromanesc.ro.

Multe unităţi de cazare vor fi ocupate în proporţie de 100%, iar numărul estimat al turiştilor care vor ajunge pe litoral se ridică la aproximativ 110-115.000 în unităţi clasificate.

“Românii care nu şi-au făcut încă planuri pentru această minivacanţă au şansa de a prinde ofertele last minute pe care le avem, dar trebuie să subliniem faptul că disponibilitatea, acolo unde există, este redusă, iar camerele se epuizează într-un ritm rapid. Interesul pentru litoralul românesc în această perioadă este ridicat, iar cei mai câştigaţi sunt turiştii care au reuşit să îşi planifice din timp un sejur la mare pentru că au avut mai multe şanse să găsească tarife bune şi locuri libere în hotelurile pe care şi le doresc”, afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cu toate acestea, chiar dacă oferta este redusă, se mai găsesc camere disponibile în unele unităţi de cazare de pe litoral, unde preţurile pornesc de la 240 lei/camera/noapte la un hotel de 3 stele şi de la 431 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele.

“Vârful de sezon din acest an este unul în care hotelierii au venit cu oferte speciale. Prin urmare, sunt hoteluri care încep să reducă tarifele mai devreme de finalul lunii august aşa cum se obişnuia în alţi ani”, adaugă reprezentantul companiei.

În ceea ce priveşte staţiunile cele mai căutate, Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută primul loc în preferinţele turiştilor care şi-au rezervat sejururi pentru această perioadă, pe locul trei în top fiind staţiunea Neptun. Turiştii care şi-au rezervat din timp vacanţe s-au orientat către acele unităţi care oferă servicii suplimentare precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport etc. În general, pentru această minivacanţă, s-au rezervat pachete de trei şi patru nopţi de cazare, dar sunt şi turişti, în special din categoria celor care au rezervat sejururi din timp, care au optat pentru vacanţe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă şi această perioadă.

Românii care vor ajunge la mare în minivacanţa de Sfânta Maria vor putea lua parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei în data de 15 august. Tot săptămâna viitoare, de joi, 17 august, până duminică, 20 august, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Festivalului Sunscreen Film & Arts. În cele patru zile de festival, cinefilii sunt aşteptaţi la proiecţiile din Piaţa Ovidiu Constanţa, Piaţa Cazino Mamaia, pe Plaja Reyna şi la Centrul Jean Constantin. Totodată, în premieră pentru Constanţa, în cadrul festivalului va fi organizată secţiunea GourmetCinema, dedicată cinefililor pasionaţi de experienţe culinare inedite. Vineri, 18 august, proiecţia filmului ”La Huella, povestea unui bar pe plajă” va fi urmată de o cină inspirată din povestea de pe ecran.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele.

În sezonul 2022, Litoralulromanesc.ro a raportat vânzări de 194 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 18% în comparaţie cu vara 2021 şi peste 220.000 de persoane şi-au rezervat sejurul la mare prin intermediul touroperatorului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: