Demersul sindicatelor din educație privind declanșarea grevei generale se extinde treptat în toate celelalte sectoare publice, inclusiv în transporturi, pe fondul creșterii inflației și a nemulțumirilor legate de modul în care guvernul gestionează această criză socială.
Proteste anunțate, amenințări cu blocarea activității:
- Educație: marți, 30 mai, București
- Sindicatul polițiștilor: marți, 30 mai, Ministerul Afacerilor Interne
- TESA Sănătate: solidarizare cu celelalte structuri sindicale din sănătate, amenințare cu blocare activitate
- Polițiști Penitenciare: grevă japoneză, 31 mai.
- Poliţişti şi Personal Contractual (SNPPC): proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie
- Angajați CFR Călători şi CFR Infrastructură: noi proteste în 26 iunie și 1 iulie, amenințare cu blocarea activității
- Organizațiile de transportatori au emis de asemenea o serie de revendicări, amenințând cu ample proteste
- Grefierii protestează față de majorarea vârstei de pensionare
Sindicaliștii din învățământ au anunțat că nu renunță la grevă, iar marți organizează din nou un amplu protest în fața Cotroceniului. Dascălii cer în continuare majorări salariale pe care Guvernul nu pare că e dispus să le accepte, într-un moment critic în care greva dascălilor poate da peste cap Evaluarea Națională și Bacalaureatuli.
Un protest al polițiștilor din Sindicatul Europol, afiliat Blocului Național Sindical, are loc marți dimineață în fața Ministerului Afacerilor Interne, anunță sindicatele. Colapsul sistemului de poliție, lipsa de personal și bătaia de joc la adresa profesiei de polițist sunt printre motivele manifestației, arată sindicaliștii
De asemenea, Uniunea Națională a sindicatelor TESA din Sănătate a anunțat luni că va declanșa acțiuni de protest care ar putea culmina cu încetarea lucrului pe termen nelimitat. Structura sindicală acuză „discriminarea salarială” și o alianță cu toate celelalte federații sindicale din țară (biologi, biochimiști, chimiști), în cazul în care discriminarea salarială, care trenează de 6 ani în sistemul sanitar, nu va fi eliminată complet prin noua lege a salarizării.
„UNIUNEA TESA a luat act de declarațiile ministrului muncii Marius Budăi potrivit cărora draftul noii legi a salarizării va fi făcut public în data de 15 iulie 2023 si consideră acest moment ca fiind momentul adevăruluui după o perioadă lungă de tergiversare”, se precizează în comunicatul transmis.
Poliţiştii de penitenciare vor fi și ei marţi în grevă japoneză, iar miercuri vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2 – 4 ore, după care vor bloca puşcăriile prin „exces de zel”, a anunțat luni, Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP). Ei reclamă proiectul de reformă a pensiilor speciale.
„Miercuri, 31.05.2023, poliţiştii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore, deoarece s-au săturat să mai fie bătaia de joc a lui Marcel Ciolacu şi a lui Nicolae Ciucă. Protejarea pensiilor militare vehement trâmbiţată în spaţiul public de cei doi politicieni s-a dovedit a fi o mare minciuna şi o înşelătorie de proporţii, la fel cum este guvernarea PSD-PNL”, se arată într-un comunicat al FSANP.
De asemenea, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) declanşează proteste de stradă în zilele de 6, 7 şi 8 iunie. Liderii SNPPC au anuțat că sunt pregătiți să blocheze sistemul, potrivit unui comunicat oficial.
Polițiștii reclamă lipsa de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs și întreținut o adevărată degringoladă legislativă; zvonuri publice legate de aşa-zisa ‘specialitate’ a pensiilor ocupaţionale (militare), salarizare precară în Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională; nerespectarea cadrului legislativ şi a etapelor de aplicare a Legii 153/2017
”În urma consultării celor 74 de organizaţii SNPPC din ţară (poliţie, poliţie de frontieră şi poliţie imigrări), sindicatul a luat decizia organizării de mişcări sindicale, având două revendicări principale: aplicarea în integralitate a Legii 153/2017 pentru întreaga familie ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională începând cu 01.07.2023; scoaterea Legii 223/2015 din PNRR”, se precizează în comunicatul oficial transmis de sindicaliști.
Angajaţii CFR au protestat luni, între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor, avânsând mai multe solicitări, printre care aprobarea bugetului la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi o salarizare care să ducă la creşterea eficienţei angajaţilor. Sindicaliștii au informat că nu se vor opri aici, dacă statul nu va răspunde revendicărilor formulate, va urma un alt protest în 26 iunie și un miting în fața Guvernului la 1 iulie. Există riscul ca în cazul unei greve generale a ceferiștilor, trenurile să rămână blocate în gări în plin sezon estival.
„Deși statul cunoaște nevoia mare de investiții pentru a crește siguranța pe calea ferată și de a îmbunătăți condițiile de circulație, totuși a redus cu 10% compensația pe care compania feroviară o primește”, transmit sindicaliștii CFR. Aceștia se plâng de degradarea condițiilor de muncă, dar și de salariile mici.
Funcționarii amenință la rândul lor cu proteste, după ce sindicatul APIA a ieșit în stradă la București, în 4 mai. În cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, FNS APIA afiliată la CNS Cartel ALFA anunță blocarea activității pe termen nelimitat. De asemenea, funcționarii din prefecturi au început să facă grevă din Aprilie și amenință că vor continua, iar cei din sistemul de Probațiune au început din 11 Mai.
Cu proteste la nivel național amenință și organizațiile de transportatori, din cauza rovinietelor al căror costuri ar putea crește de câteva ori din cauza transpunerii în lege a unor condiții prevăzute de PNRR.
Transportatorii rutieri au anunțat că vor ieși în stradă dacă Ministerul Transporturilor va menține tarifele propuse pentru noua rovinietă, TollRO, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. Noua taxă de drum prevede, potrivit simulărilor prezentate încă din martie, o creștere de peste 500% a taxei pentru camioane, de la 1.210 euro în prezent la 7.050 euro din 2026 pentru parcurs 100% pe autostradă.
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial anunță că și grefierii vor protesta, în contextul în care Guvernul a anunțat că, prin amendamentele aduse la legea pensiilor speciale, majorează vârsta de pensionare la 65 de ani.