Președintele RomAlimenta, despre reducerea preţurilor: Limitarea profitului nu e rău făcută, nu vor avea nimic de pierdut producătorii

piata, legume, fructe, alimente, hrana, mancare sursa foto: Pexels.com

Sorin Mine, președintele RomAlimenta, o federație patronală care reunește mai multe firme și asociații din domeniul industriei alimentare și băuturilor, spune că planul guvernului de reducere a prețurilor prin micșorarea adaosului comercial nu îi va afecta pe producători.

“Pe producătorii nu îi atinge deloc. Nu se încearcă o micşorare a preţului dânşilor, nu se încearcă un preţ fals. Toate costurile directe şi indirecte pe care le au în producţie vor face parte din preţ şi nu se va atinge nimeni de ele. Limitarea este limitarea profitului şi credeţi-mă că nu e rău făcută, la nivel de procesare şi limitarea profitului la nivel de retail. Nu ating materia primă. Vorbim şi de carne. Carne în România, mai puţină. Nu poţi să le spui celor de afară să le limitezi preţul, că este imposibil. În acelaşi fel se vor purta şi cu procesatorii români. Nu vor avea nimic de pierdut producătorii”, a declarat Sorin Minea.

Președintele RomAlimenta a explicat joi, la Prima News, în ce constă schema de limitare a adaosului comercial.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

“Schema care este făcută la ora actuală, din punctul meu de vedere, este ok. Este vorba doar de limitarea adaosului comercial, prin adaos comercial în această situaţie înţelegându-se marja de profit. Procesatorul are o limitare a marjei de profit, nu a cheltuielilor şi a costurilor directe şi indirecte, care sunt ale lui, retailul are un adaos comercial, marjă de profit, maxim şi la el. Iar cifrele propuse mi s-au părut mai mult decât ok. Să aşteptăm ordonanţa, s-a discutat şi cu retailul prima discuţia, va urma şi a doua discuţie, s-a discutat şi cu mine schema. Pe mine ce mă interesează în schema aia, eu, ca industrie alimentară, nu sunt atins, nu mi se iau bani, ni se spune o limitare a marjei de profit care va fi civilizată, nu va fi niciun fel de problemă. Aceeaşi va fi şi pentru noi şi pentru supermarketuri”, a afirmat Sorin Minea.

El a mai adăugat că grupa de produse unde se va aplica această limitare a adaosului comerciale este foarte largă.

“S-a vorbit mult de numărul de produse, grupa de produse. Nu va fi limitată, va fi largă, deci carnea, produse din carne, brânză, brânzeturi, pâine, făină. Sigur nu va atinge patiserie, dulciuri şi alte minuni. Toate legumele şi toate fructele. Fiind vorba de legume şi fructe din piaţa internă şi din piaţa externă nu se leagă nimeni de preţul de vânzare al lor, cu cei de afară nici nu au cum să te legi, doar se limitează adaosul comercial, marja de profit la supermarketuri. Cât va fi scăderea, cum va fi scăderea, foarte greu de spus pentru că nu am de unde să ştiu care sunt marjele la supermarketuri”, a mai declarat preşedintele RomAlimenta.

Pe de altă parte, retailerii au avut termen până joi, până la ora 10.00, lista cu alimentele la care pot reduce prețul și cu cât, conform unor surse PSD consultate de Economedia. Potrivit acestora, a fost nevoie și de o consultare între retaileri, pentru că sunt tipuri diferite de business. Mărcile premium vor fi excluse de la reducerea de preț, fiind incluse doar mărcile de brand și mărcile proprii, conform surselor.

Moul ministru al Agriculturii Florin Barbu a declarat, marți, la Antena 3, că Guvernul și marile rețele comerciale vor selecta anumite alimente de bază pentru care va fi redus adaosul comercial din opt coduri CAEN de produse, iar adaosul se va reduce pe tot lanțul între procesator și marile rețele comerciale.

„Sunt 8 coduri CAEN de produse. Am avut o primă discuție cu Asociațiile Marilor Rețele Comerciale din România. S-a stabilit un mod de lucru astfel încât în 2 zile rețelele comerciale ne-au promis că ne vor comunica produsele. Vorbim de coduri CAEN din panificație, pâine, lapte de consum, produse lactate, carne și produse din carne, ouă, faină, cartofi, mălai, fructe și legume proaspete. Trebuie identificate anumite produse din aceste coduri CAEN și încercăm să identificăm împreună această listă”, a declarat ministrul.

Florin Barbu a spus că reducerea adaosului comercial se va desfășura pe tot lanțul, atât la procesator, cât și la supermarket.

George Bădescu, director executiv Asociației Marilor Rețele Comerciale, a afirmat că nu s-a stabilit încă data de la care se va aplica măsura, dar se va discuta în ritm rapid.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In vremea comunistilor se rationaliza ce lipsea, in vremea capitalistilor se ieftineste ce lipseste…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.