Combinatul Chimcomplex Borzeşti va construi o centrală în cogenerare pe gaz pentru încălzirea centralizată din Râmnicu Vâlcea/ Investiția se apropie de 700 de milioane lei

Chimcomplex Olchim Râmnicu Vâlcea Sursa foto: Facebook / Chimcomplex

Combinatul chimic Chimcomplex construieşte o centrală în cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, de 108 MW, pentru încălzirea centralizată din Râmnicu Vâlcea. Valoarea totală a proiectului este de 689,39 milioane lei.

”Chimcomplex S.A Borzeşti, cu sediul în str. Industriilor, nr. 3, Oneşti, jud. Bacău a semnat contractul de finanţare şi este în curs de implementare a etapei a doua pentru proiectul “Cogenerare de înaltă eficienţă pe gaz, flexibilă, în sectorul încălzirii centralizate Rm. Vâlcea”, cofinanţat, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă Pilonul I. Tranziţie verde – Componenta C6 Energie Măsura de investiţii 3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) în sectorul încălzirii centralizate, în vederea atingerii unei decarbonizări profunde”, se arată într-un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Proiectul vizează realizarea unei centrale de cogenerare de înaltă eficienţă care să deservească municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu anul 2026.

”Proiectul propus contribuie pozitiv la atenuarea provocărilor cu care se confruntă România în tranziţia de la sursele de energie pe bază de cărbune şi lignit, în mod specific, asigurând alimentarea cu energie termică a municipiului Rm. Vâlcea, în condiţii de eficienţă energetică competitivă la nivel European”, menţionează compania.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. S-a investit masiv in energie rosie pe vremea lui Nastase, energie portocalie pe vremea lui Boc si acum verde, toate culorile politice.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.