Date INS: România avea în iulie 420.000 de șomeri/ Rata șomajului a ajuns la 5,1%, în creștere față de luna precedentă sept. 1 Redacția 0 comentarii
Românii au 19,2 milioane de carduri. Creștere cu 1,4% într-un trimestru sept. 1 Redacția 1 comentarii
Vicepreședinte BCE: “Economia are o evoluţie mai bună decât ne-am aşteptat în 2021 şi aceste evoluţii se vor reflecta în prognoze” sept. 1 Redacția 0 comentarii
Windows 11 va deveni disponibil din 5 octombrie 2021. Cele mai importante noutăți sept. 1 Redacția 0 comentarii
Divizia de leasing a BCR a lansat un produs prin care companiile pot cumpăra mașini electrice sau hibrid sept. 1 Redacția 0 comentarii
ANALIZĂ Procurorii au blocat peste 155 milioane de euro și au confiscat un total de peste 6 milioane de euro în ultimul an, în procedurile de urmărire penală / Autoritățile vor putea bloca banii inculpaților înainte ca aceștia să apuce să îi mute sept. 1 Redacția 0 comentarii
Una din trei bănci accelerează adopția Inteligenței Artificiale, pe fondul creșterii fraudei și criminalității financiare sept. 1 Redacția 0 comentarii
Litoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de la 1 septembrie sept. 1 Redacția 0 comentarii
Joint investigation by Energy Regulator and the Consumer Protection Agency at all natural gas suppliers / Virgil Popescu: If you change the price but announced that it is a fixed price for a year, you are subject to two laws / Huge Fines aug. 31 Redacția 0 comentarii
Cotaţia aluminiului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani aug. 31 Redacția 0 comentarii
Google va investi un miliard de euro în Germania, până în 2030, în infrastructuri de tip “cloud” şi energie regenerabilă aug. 31 Redacția 0 comentarii
Hidroelectrica a primit cele mai mari amenzi de la Autoritatea din Energie. Enel, cele mai multe reclamaţii aug. 31 Redacția 0 comentarii
Șeful Ryanair: “Nu ne aşteptăm ca preţurile să revină la nivelul de dinaintea pandemiei până în vara anului viitor” aug. 31 Redacția 0 comentarii
UE a reimpus restricţii de călătorie către teritoriul european pentru cinci ţări, inclusiv Statelor Unite aug. 31 Redacția 0 comentarii
Fondul Proprietatea a revenit pe plus și a obţinut un profit net de 1,8 miliarde de lei în prima jumătate a anului aug. 31 Redacția 0 comentarii
Nicușor Dan anunță o achiziție pentru înlocuirea a 210 km din rețeaua de termoficare / Centrală provizorie gata în ianuarie / „Venim după 12 ani de bătaie de joc în care sistemul a ajuns în pragul colapsului” aug. 31 Redacția 0 comentarii
Inflația din zona euro a urcat luna aceasta la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani (Reuters) aug. 31 Redacția 0 comentarii
Reuniune la nivel înalt pe piața de energie: Șefii OMV şi Gazprom au discutat despre perspectivele de cooperare aug. 31 Redacția 0 comentarii
Transportul aerian de pasageri a scăzut cu 26% în prima jumătate a anului. Care au fost cele mai aglomerate aeroporturi aug. 31 Redacția 0 comentarii
Sindicaliștii propun ca salariul minim net să crească la 1.530 lei în 2022, prin dublarea deducerilor personale aug. 31 Redacția 0 comentarii
Demarează controlul ANRE cu Protecţia Consumatorului la toţi furnizorii de gaze / Virgil Popescu: Dacă tu modifici preţul şi ai anunţat că e preţ fix pe un an de zile, intri sub incidenţa a două legi / Amenzile, „fabuloase” aug. 31 Redacția 0 comentarii
Hidroelectrica şi-a dublat profitul net în primul semestru, la 1,687 miliarde lei aug. 31 Redacția 0 comentarii
Stellantis extinde măsurile de oprire a producţiei la mai multe fabrici din Europa, din cauza deficitului de semiconductori aug. 31 Redacția 0 comentarii
Noi facilități în Ghișeul.ro: Utilizatorii vor putea plăti și facturile pentru utilități, cu zero comision la tranzacții aug. 30 Redacția 0 comentarii
Guvernul a adoptat o serie de modificări fiscale importante: Înrolarea în SPV devine obligatorie, eșalonarea simplificată se permanentizează aug. 30 Redacția 0 comentarii
Guvernul a adoptat o ordonanță pentru a putea ajusta contractele de lucrări publice cu scumpirile materialelor de construcții aug. 30 Redacția 1 comentarii
Building developers’ plans in full swing: in the first seven months of the year almost 30,000 building permits were issued, up 33% from 2020 aug. 30 Redacția 0 comentarii
Ungaria și Gazprom s-au înțeles pentru un nou acord de cumpărare a gazelor pe termen lung din Rusia. Consumatorii maghiari vor continua să plătească una dintre cele mai mici facturi la întreținere în Europa, susține ministrul de Externe aug. 30 Redacția 0 comentarii
Studiu EY: “Achiziţia din magazinele fizice rămâne în topul preferinţelor pentru utilizatorii de tehnologii digitale în gospodării” aug. 30 Redacția 0 comentarii
Studiu al Consiliului Concurenței: Drumul unui tren de marfă de la Constanţa la Curtici durează între 7 şi 12 zile aug. 30 Redacția 1 comentarii
“Revoluție” în traficul din Paris: De luni, viteza maximă admisă în capitala Franţei este de 30 de km/h aug. 30 Redacția 1 comentarii
Majoritatea marilor economii mondiale funcţionează încă sub nivelul de dinaintea pandemiei (raport OECD) aug. 30 Redacția 0 comentarii
Episod nou în criza globală de semiconductori: Scania oprește producția la fabricile de camioane din Europa aug. 30 Redacția 0 comentarii
Scade încrederea în economia zonei euro. Problemele din lanţurile de aprovizionare şi revenirea riscurilor legate de pandemie afectează redresarea aug. 30 Redacția 0 comentarii
Furnizor de gaze din Timiș, amendat de Protecția Consumatorilor după ce s-a lăudat că oferă “cel mai bun preț” aug. 30 Redacția 0 comentarii
Ungaria, România și Bulgaria au cele mai ieftine băuturi din UE (date Eurostat) aug. 30 Redacția 0 comentarii
Efervescență în planurile dezvoltatorilor imobiliari: în primele șapte luni din an s-au eliberat aproape 30.000 de autorizații de construire, în creștere cu 33% față de 2020 aug. 30 Redacția 0 comentarii
China pregătește măsuri drastice pentru supervizarea pieței fondurilor private de investiții, estimată la peste 9 miliarde de dolari aug. 30 Redacția 0 comentarii
Reuniune de politică monetară a BCE în septembrie. Oficial al Băncii: “Discuţiile noastre ar trebui să ţină cont de îmbunătăţirea condiţiilor financiare” aug. 30 Redacția 0 comentarii
Romania’s resident population reached 19.186 million on 1 January 2021, down 142,600 from 1 January 2020 / Demographic ageing and emigration are increasing aug. 30 Redacția 0 comentarii
Nicuşor Dan, întrebat cum va face rost Primăria de bani pentru achiziţia ELCEN: Nu există banii ăştia acum. Nu vor exista dacă Guvernul nu ne ajută aug. 30 Redacția 0 comentarii
Populaţia rezidentă a României a ajuns la 19,186 milioane persoane, la 1 ianuarie 2021, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020 / Îmbătrânirea demografică și emigrarea se accentuează aug. 30 Redacția 0 comentarii
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă: CFR Călători poate fi dusă la faliment prin nepăsarea statului român aug. 30 Redacția 0 comentarii
Primăria Capitalei vrea să cumpere ELCEN, în vederea fuziunii cu Termoenergetica / Consiliul General, pus să decidă pe 1 septembrie aug. 29 Redacția 0 comentarii
Creşte oferta de muncă în străinătate pentru români. Medicii, ofertați cu salarii de până la 15.000 de euro / Oferte generoase şi pentru instalatori, şoferi de camion şi sudori aug. 29 Redacția 0 comentarii
Scumpirea pâinii va fi „de neevitat în următoarele luni”. Producătorii dau vina pe creșterea prețurilor la grâu și energie aug. 29 Redacția 0 comentarii
Criza de șoferi se prelungește în Marea Britanie. Guvernul a relaxarea temporară a regulilor post-Brexit referitoare la imigrație aug. 29 Redacția 0 comentarii
Chimcomplex vrea să ia 90 de milioane de euro de la CEC Bank și Alpha Bank pentru a refinanța creditele luate de la divizia unei bănci rusești de stat pentru cumpărarea Oltchim aug. 29 Redacția 0 comentarii
Centrala nucleară de Cernavodă asigură o treime din producţia naţională de energie, deși de regulă acoperă doar 20% / România importă peste 1.000 de MW aug. 29 Redacția 0 comentarii
ANAF a scos la vânzare o proprietate a lui Omar Hayssam, condamnat pentru terorism aug. 29 Redacția 0 comentarii
Cuba, a doua țară după El Salvador care recunoaşte şi reglementează criptomonedele aug. 29 Redacția 0 comentarii
Cîţu: Gradul de îndatorare al României este sub 50%, unul din cele mai mici din UE/ Ne împrumutăm mai ieftin ca pe vremea PSD-ului. Împrumutăm doar pentru investiții aug. 28 Redacția 0 comentarii
Germania se confruntă cu cele mai mari scumpiri ale importurilor din ultimele patru decenii aug. 28 Redacția 0 comentarii
Marea Britanie se gândeşte la relaxarea regulilor privind imigrarea pentru a pune capăt crizei de şoferi de camion aug. 28 Redacția 0 comentarii
Controale la furnizorii de energie, pentru oferte înșelătoare. Ministrul Energiei: „Vor să schimbe prețul chiar și la cei cu contracte cu preț ferm. Acest lucru nu se poate!” aug. 28 Redacția 0 comentarii
Florin Cîţu, despre eliminarea TVA din facturile de energie: Nu vreau să umblu la sistemul fiscal, pentru că apoi e dificil de revenit asupra lui. Dar vom susţine în această iarnă consumatorii aug. 28 Redacția 0 comentarii
Furnizorii de energie cer autorităților anularea TVA, pentru a reduce facturile de energie ale românilor aug. 28 Redacția 0 comentarii
Startupul de vehicule electrice Rivian vizează o evaluare de 70-80 de miliarde de dolari în oferta sa publică iniţială aug. 28 Redacția 0 comentarii
Şeful FED: Banca va începe în acest an retragerea unor măsuri de stimulare, dar nu va majora dobânzile aug. 28 Redacția 0 comentarii
Bulgaria a intrat pe lista galbenă. Cum pot evita carantina la revenirea în țară turiștii români aug. 28 Redacția 0 comentarii
Activele nete ale celor 227 de fonduri de investiţii din România au crescut de la începutul anului cu 12,9%, la 50,2 miliarde lei aug. 27 Redacția 0 comentarii
Combinatul Liberty Galaţi oferă stimulente angajaţilor care se vacinează anti-COVID aug. 27 Redacția 0 comentarii
Investment in digitalization: Romanian low cost airline Blue Air launches its new mobile app aug. 27 Redacția 0 comentarii
Marea Britanie vrea să reformeze reglementările referitoare la gestionarea datelor convenite cu UE, pentru a încheia mai ușor parteneriate cu Statele Unite şi alte ţări. Anunțul a atras avertismente de la Bruxelles aug. 27 Redacția 0 comentarii
Oficial BCE: Problemele din lanţurile de aprovizionare duc la o majorare a preţurilor peste nivelul estimat aug. 27 Redacția 0 comentarii
PSD cere premierului să dea explicaţii despre rectificarea bugetară, în urma criticilor Consiliului Fiscal aug. 27 Redacția 0 comentarii
Investiție în digitalizare: Compania aeriană românească low cost Blue Air își lansează noua aplicație mobilă aug. 27 Redacția 0 comentarii
Agenţia Moody’s a reconfirmat ratingul Transelectrica la Ba1 cu perspectiva pozitivă aug. 27 Redacția 0 comentarii
ANOFM a găsit locuri de muncă pentru 136.653 de persoane în primele șapte luni ale anului. Cele mai multe au studii liceale aug. 27 Redacția 0 comentarii
Ministrul Muncii: Firmele care plăteau oameni la negru au primit amenzi de 51,1 milioane de lei în primele şapte luni din an, dar mare parte din această sumă nu a fost colectată de ANAF aug. 27 Redacția 0 comentarii
Marii producători de petrol din Golful Mexic își evacuează personalul de pe platformele offshore, din cauza unei furtuni anunțate în weekend. aug. 27 Redacția 0 comentarii
INS: Managerii din România estimează creșteri de prețuri în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul aug. 27 Redacția 0 comentarii
Vânzările auto din SUA scad, pe fondul deficitului de semiconductori și a răspândirii variantei Delta a COVID-19 aug. 27 Redacția 0 comentarii
Reuters: China vrea să interzică listarea în afara țării a companiilor de internet ale căror date prezintă potenţiale riscuri de securitate aug. 27 Redacția 0 comentarii
ONRC: Aproape 7.000 de firme și-au suspendat activitatea în primele şapte luni ale anului aug. 27 Redacția 0 comentarii
Marcel Ciolacu acuză Guvernul că dă drumul la inflație pentru a ține datoria sub 50% din PIB aug. 27 Redacția 0 comentarii
Previziunile analiștilor: Creștere economică de 6,9%, deficit de 6,6%. Toți se așteaptă la creșterea dobânzilor și majoritatea la scumpirea locuințelor aug. 27 Redacția 0 comentarii
Norvegia ar putea avea prima femeie șefă a băncii centrale din Europa vestică aug. 27 Redacția 0 comentarii
Six out of 10 Romanian employees rely only on state money after retirement. Eight out of ten consider continuing to work (survey) aug. 26 Redacția 0 comentarii
Cel mai mare producător global de cipuri majorează prețurile cu 20%, în contextul unei crize de semiconductori aug. 26 Redacția 0 comentarii
Electricity prices could fall: Romania and Bulgaria to connect their energy exchanges from October / Romania also enters a market union with Hungary, Czech Republic and Slovakia aug. 26 Redacția 0 comentarii
Reuters: PIB-ului Statelor Unite în trimestrul II este peste vârful înregistrat înaintea pandemiei aug. 26 Redacția 0 comentarii
Twitter, Facebook şi WhatsApp, amendate în Rusia pentru că nu au stocat datele utilizatorilor ruşi pe serverele locale aug. 26 Redacția 0 comentarii
Premierul Florin Cîțu: Guvernul pregătește aplicarea primei etape a proiectului de facturare electronică aug. 26 Redacția 1 comentarii
Reuters: Se pregătește fuziunea Western Digital – Kioxia, o tranzacţie care ar crea un gigant în domeniul cipurilor de memorie aug. 26 Redacția 0 comentarii
BCE: Instituţiile financiare din zona euro au redus accesul companiilor la credite luna trecută aug. 26 Redacția 0 comentarii
Scena9: Grădina Alhambra, aflată în lista Monumentelor Istorice, reabilitată fără autorizații. Poliția locală a sesizat Parchetul / Noul chiriaș „investitor”: „Nu există autorizație, nu am construit nimic” aug. 26 Redacția 0 comentarii
Ministrul Muncii: “Orice majorare a salariului minim trebuie susţinută şi de mediul economic, altfel ajungi la pierderi de locuri de muncă şi la concedieri” aug. 26 Redacția 1 comentarii
Eurostat: Cel mai redus procent de persoane care au utilizat servicii de streaming în UE în 2020 a fost în România aug. 26 Redacția 0 comentarii
Șase din 10 angajați români se bazează doar pe banii de la stat, după pensionare. Opt din zece iau în calcul să continue să muncească (sondaj) aug. 26 Redacția 0 comentarii
Prețurile la energie electrică ar putea scădea: România și Bulgaria își vor conecta bursele de energie, din octombrie / România intră într-o uniune de piață și cu Ungaria, Cehia și Slovacia aug. 26 Redacția 0 comentarii
Economistul şef al BCE: Europa este în grafic pentru o creştere solidă, impactul variantei Delta este limitat aug. 26 Redacția 0 comentarii
Antreprenorii români care deţineau magazine fizice au lansat magazine online în pandemie, deşi nu aveau în planul de business acest lucru: „Pandemia ne-a demonstrat că putem cumpăra online orice” aug. 25 Redacția 0 comentarii
Touroperator despre noutățile din pandemie: s-a creat o nouă direcție de afaceri, pentru turiștii care lucrează de la distanță, dintr-o destinație exotică aug. 25 Redacția 0 comentarii
Guvernul a alocat 3 miliarde de lei pentru investițiile din PNDL II, pentru a acoperi scumpirile materialelor de construcții aug. 25 Redacția 1 comentarii