Marea Britanie se gândeşte la relaxarea regulilor privind imigrarea pentru a pune capăt crizei de şoferi de camion

camioane, sosea Sursa foto: Pexels

Miniştrii din Marea Britanie vor analiza o posibilă relaxare a regulilor privind imigraţia, adoptate după Brexit, în ideea de a ajuta la rezolvarea crizei de şoferi de camion, pe fondul presiunilor crescute venite din partea lanţurilor de supermarketuri, susţine cotidianul The Times, preluat de Reuters și citat de Agerpres.

Potrivit unei surse guvernamentale citate de The Times, este posibil să fie urgentată o revizuire a listei cu profesii în care există un deficit de mână de lucru, dând angajatorilor o mai mare flexibilitate pentru a angaja muncitori din străinătate. În acest fel, ar putea fi dat un răspuns la un deficit de şoferi de camion care este estimat la 100.000 de persoane. Conform calendarului iniţial, această procedură de revizuire urma să aibă loc anul viitor dar este posibil să fie urgentată pentru a adăuga şi profesia şofer de camion de mare tonaj, susţine The Times.

Vineri, cotidianul Financial Times a dezvăluit, la rândul său, că mai mulţi miniştri le-au spus companiilor să angajeze muncitori britanici ca răspuns la criza gravă de şoferi de camion.

Majoritatea retailerilor, cafenelelor şi restaurantelor din Marea Britanie au dificultăţi în răspunde la o criză de şoferi de camion şi personal care să se ocupe de procesarea de alimente după pandemia de COVID-19.

Aceasta nu este o problemă care afectează numai Marea Britanie, SUA şi alte state europene având şi ele un deficit de şoferi de camion, însă situaţia a fost înrăutăţită de Brexit, susţin reprezentanţii mediului de afaceri.

Din cauza lipsei şoferilor de camion firme precum McDonald’s, KFC, lanţul de brutării Greggs şi lanţul de restaurante Nando au înregistrat recent perturbări în lanţurile lor de aprovizionare. Potrivit rezultatelor unei anchete de conjunctură publicate luni, lipsurile fără precedent de personal şi materiale afectează relansarea economică a Marii Britanii după ieşirea din carantină.

Ieşirea din UE a Marii Britanii a însemnat pierderea unui uriaş rezervor de mână de lucru. Peste 50.000 de emigranţi au plecat din Marea Britanie în al doilea semestru al anului trecut, potrivit unor estimări guvernamentale, iar analiştii se aşteaptă la un număr şi mai mare în acest an. Înainte de Brexit, până la un sfert din personalul din industria ospitalităţii din Marea Britanie (38% în cazul firmelor din Londra) era reprezentat de cetăţeni din UE, estimează firma de consultanţă KPMG.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: