Combinatul Liberty Galaţi oferă stimulente angajaţilor care se vacinează anti-COVID

Liberty galati , combinat siderurgic Sursa foto: Inquam Photos / Ovidiu_Iordachi

Combinatul Liberty Galaţi a decis să ofere stimulente angajaţilor care merg să se vaccineze împotriva noului coronavirus. Salariaţii care se vor vaccina pentru prima dată sau care fac rapelul, ori chiar a treia doză, atunci când va fi cazul, vor primi vouchere în valoare de 100 de lei, scrie News.ro.

De altfel, începând din luna mai, Combinatul Liberty Galaţi a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraş precum şi asistenţă de specialitate.

„Tichetele cadou se vor acorda atât salariaţilor care se vaccinează cu a doua doză, cu doză unică, dar şi celor care îşi vor prelungi imunitatea cu a treia doză, atunci când va fi cazul, conform indicaţiilor medicale. Începând din luna mai, Combinatul a oferit celor care au ales să se vaccineze transport organizat până la un centru de vaccinare din oraş, precum şi asistenţă de specialitate. Compania menţine măsurile interne de combatere a pandemiei”, informează compania.

Liberty Galaţi este cel mai mare combinat siderurgic din România, cu circa 7.000 de oameni şi o capacitate de producţie actuală de circa 3 milioane de tone de oţel pe an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: