Bursele europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere, inversând creşterile iniţiale

bursa actiuni sursa foto: Pexels.com

Bursele europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere, inversând creşterile iniţiale, declinul din sectorul sănătăţii fiind condus de titlurile AstraZeneca, acesta depăşind câştigurile Generali şi ale companiilor miniere, care au fost susţinute de aşteptările pentru noi stimulente economice în China, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Indicele paneuropean STOXX 600 a scăzut cu 0,2%, inversând câştigurile de aproximativ 0,4%, pentru a începe prima zi a semestrului al doilea cu o evoluţie negativă.

Acţiunile producătorului britanic de medicamente AstraZeneca au scăzut cu 8,0%, înregistrând cea mai proastă zi din martie 2020, după ce analiştii au declarat că beneficiile medicamentului său experimental pentru cancerul pulmonar ar putea să nu fie atât de pronunţate pe cât se spera.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Indicele mai larg al sectorului medical a scăzut cu 2,0%, conducând la scăderi între sectoare.

Cele mai mari câştiguri au fost ale indicelui companiilor miniere, cu o creştere de 2,2%, deoarece majoritatea preţurilor metalelor au avansat în speranţa că guvernul Chinei va oferi un pachet de stimulare economică mai puternic, după ce datele au arătat că activitatea fabricilor din ţară a încetinit în iunie.

Titlurile Assicurazioni Generali au atins cel mai mare nivel din peste un an, cu un avans de 3,4%, după ce informaţia conform căreia autoritatea de reglementare a asigurărilor din Italia a autorizat investitorul Delfin să-şi majoreze participaţia la peste 10% din companie a creat aşteptarea că va fi reluată o bătălie a investitorilor pentru controlul asupra companiei.

Acţiunile Mediobanca, la care Delfin este cel mai mare acţionar unic, au crescut cu 1,6%.

Indicele italian FTSE MIB a crescut vcu 0,8%, un punct luminos printre alte burse din regiune. Indicele a atins cel mai ridicat nivel din 2008, la care a ajuns şi vineri.

Indicele STOXX 600 a crescut cu 8,7% în prima jumătate a anului, în mare parte datorită câştigurilor puternice la începutul anului 2023. Cu toate acestea, creşterea a încetinit mai târziu, deoarece redresarea economică slabă a Chinei şi dovezile încetinirii creşterii în zona euro au afectat încrederea investitorilor.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,41%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,18%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,06%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: