Producătorul francez de anvelope Michelin a declarat vineri că vinde activitățile sale din Rusia, Russia Tyre Manufacturing Company și Camso CIS din Rusia către Power International Tires, un distribuitor de anvelope din această țară.
Acordul, aprobat de autoritățile locale, va păstra 250 de locuri de muncă, în principal la singura fabrică rusească a Michelin din Davydovo, a precizat grupul, scrie Reuters.
Michelin a precizat că este imposibil ca fiecare angajat să fie transferat la Power International Tires și, prin urmare, celor care doresc să părăsească compania li se va permite să o facă “în condiții bune”.
Compania franceză era prezentă în Rusia din 1997 și a devenit prima companie internațională de anvelope care și-a deschis propria fabrică de producție în această țară în 2004. Anul trecut a anunțat că își suspendă activitatea industrială în Rusia și exporturile către această țară, ca urmare a invaziei Moscovei în Ucraina.
Michelin a declarat în aprilie că încetarea activităților sale în Rusia a dus la o scădere cu 25% a volumelor în primul trimestru al acestui an.