Uniunea Europeană a înregistrat în martie un excedent al balanţei comerciale de 24,7 de miliarde de euro/ În primul trimestru, deficitul comercial al României a fost de 6,8 miliarde de euro, în scădere cu 400 de milioane de euro

containere, transport, import, export Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană a înregistrat în martie un excedent al balanţei comerciale de 24,7 miliarde de euro, faţă de un deficit 29,1 miliarde de euro în perioada similară din 2022, în principal în urma majorării importurilor de energie, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 242,2 miliarde de euro, în creştere cu 9,4% faţă de martie 2022, în timp ce importurile UE au scăzut cu 13,2%, până la 217,5 miliarde de euro.

În primele trei luni din 2023, cele mai mari creşteri au fost înregistrate la importurile şi la exporturile de energie (care au o valoare mai scăzută), astfel încât UE a înregistrat un avans semnificativ al deficitului comercial în domeniul energiei (minus 128,7 miliarde de euro în perioada ianuarie – martie 2022, comparativ cu minus 48 miliarde de euro în ianuarie -martie 2021)

În primul trimestru al anului în curs, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 649 miliarde de euro (o creştere de 9,4% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile s-au situat la 659,1 miliarde de euro (un declin de 2,7% faţă de perioada ianuarie-martie 2022). Ca rezultat, UE a înregistrat deficit în perioada ianuarie-martie 2023 de 10,1 miliarde de euro, faţă de un deficit de 84,1 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Zona euro a înregistrat în martie un excedent al balanţei comerciale de 25,6 miliarde de euro, faţă de un deficit de 20 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În perioada ianuarie-martie 2023, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 724,5 miliarde de euro (o creştere de 8,5% faţă de perioada similară din 2022), iar importurile au rămas aproape nemodificate, la 727,1 miliarde de euro.

Ca rezultat, zona euro a înregistrat un deficit în ianuarie – martie 2023 de 2,6 miliarde de euro, faţă de un deficit de 59,7 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

În martie, SUA şi China au fost principalii parteneri comerciali ai UE. Exporturile UE spre SUA şi China au crescut cu 5,9% şi, respectiv, 2,9%, iar importurile UE din SUA au urcat cu 15,1%, în timp ce importurile UE din China au scăzut cu 10,6%. De asemenea, exporturile UE spre Rusia au scăzut cu 37,2%, în timp ce importurile UE din Rusia s-au redus cu 72,1%.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în perioada ianuarie – martie exporturile au crescut cu 8%, în timp ce importurile au urcat cu 5%. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 6,8 miliarde de euro, comparativ cu 7,2 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: