Ucraina își va putea exporta cerealele prin porturile Croației de la Marea Adriatică

razoni, cargo, cereale, grau, ucraina, liban, transport, marfa, vas, nava, coasta, turcia Sursa foto: OZAN KOSE / AFP

Ucraina a ajuns la un acord cu Croaţia pentru a putea să îşi exporte cerealele prin porturile croate de la Marea Adriatică, a anunţat marţi ministerul ucrainean de Externe, transmite DPA, citată de Agerpres.

Produsele agricole urmează să fie transportate până în Croaţia pe Dunăre, iar ulterior vor fi transportate pe calea ferată până pe coasta croată a Mării Adriatice. Nu au fost dezvăluite informaţii cu privire la cantităţile de cereale care ar putea fi transportate în acest fel.

“Am convenit asupra posibilităţii utilizării porturilor croate de la Dunăre şi Marea Adriatică pentru transportul cerealelor ucrainene. Acum vom lucra la găsirea celor mai eficiente rute până la aceste porturi şi a profita la maxim de această oportunitate”, a declarat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, după discuţiile cu omologul său croat, Gordan Grlic Radman.

Prin utilizarea acestui sistem de transport, Ucraina vrea să ocolească blocada instituită de Rusia în Marea Neagră, după ce la mijlocul lunii iulie Moscova s-a retras dintr-un acord internaţional negociat de ONU şi Turcia care permitea Ucrainei să exporte cereale prin porturile sale de la Marea Neagră.

În paralel, autorităţile de la Kiev încearcă că majoreze exporturile de cereale spre Uniunea Europeană pe rutele terestre, însă mai multe state vecine, precum Polonia, se opun la această ideea de teamă că fermierii lor vor avea de suferit dacă cerealele ucrainene vor ajunge pe pieţele lor.

Chiar şi înainte ca Rusia să anunţe că se retrage din acordul care permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale la Marea Neagră, Constanţa era principala rută alternativă de livrare a cerealelor ucrainene.

Aceasta, în condiţiile în care, de la începutul invaziei ruseşti şi până în prezent, prin portul Constanţa au trecut aproximativ o treime din exporturile de cereale ale Ucrainei.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: