Turcia: Inflația a crescut din nou în iulie, după ce a încetinit timp de opt luni, și a ajuns la 47,83% în ritm anual

Inflatie

Inflaţia în Turcia a crescut din nou în iulie, potrivit datelor oficiale publicate joi, ajungând la 47,83% în ritm anual – în creştere cu şapte puncte procentuale -, după ce încetinise timp de opt luni, perioadă în care ţara a trecut printr-un disputat scrutin prezidenţial şi legislativ, câştigat de veteranul Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere de 25 de ani, transmite News.ro, care citează presa internațională.

Potrivit cifrelor oficiale publicate joi, preţurile de consum au crescut cu 47,83% de la an la an, respectiv cu 9,6% de la o lună la alta, cea mai mare creştere din ultimele optsprezece luni, relatează AFP.

Această creştere, notează Capital Economics, cu sediul la Londra, vine în urma prăbuşirii monedei naţionale, care a pierdut aproape o treime din valoarea sa din luna mai. Un dolar valora joi 26,95 lire turceşti.

În iunie, inflaţia ajunsese la 38,2% în ritm anual, cel mai scăzut nivel din ultimele optsprezece luni, după ce a atins un vârf de 85,5% în octombrie 2022.

Creşterea din iulie fusese anticipată de Banca Centrală, care a anunţat-o în cadrul unei conferinţe de presă la 27 iulie, în prezenţa noului său guvernator, Hafize Gaye Erkan. Potrivit previziunilor sale anuale, inflaţia ar trebui să ajungă la 58%, mai mult decât dublul previziunilor anterioare, până la sfârşitul anului 2023, dar Banca Centrală a promis “stabilitate” începând din 2025.

În luna mai, luna alegerilor prezidenţiale şi legislative, inflaţia a scăzut sub 40% pentru prima dată din decembrie 2021.

Cu toate acestea, cifrele oficiale sunt contestate în mod regulat de economiştii independenţi de la Inflation Research Group (Enag). Potrivit acestora, inflaţia a ajuns la 69,21% începând din ianuarie şi la 122,88% în ultimele douăsprezece luni.

Echipă nouă la cârma finanțelor țării

Noua echipă de la conducerea finanţelor publice ale Turciei – formată din experţi recunoscuţi -, atât la Banca Centrală, unde anturajul din jurul noii preşedinte Erkan – prima femeie guvernator – a fost complet reînnoit, cât şi la Ministerul Economiei, în jurul lui Mehmet Simsek, a crescut treptat dobânda cheie, care s-a situat luna trecută la 17,5%. Este o creştere mai timidă decât sperau investitorii, dar pe care Banca o doreşte graduală.

“Înăsprirea monetară va fi intensificată treptat (…) dacă va fi necesar, până când va exista o îmbunătăţire semnificativă a perspectivelor inflaţiei”, a explicat Banca Centrală după ce a majorat rata, pentru prima dată în peste doi ani, de la 8,5% la 15%, în iunie.

Noua echipă, intrată în funcţie după realegerea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, la sfârşitul lunii mai, revine la ortodoxia monetară după ani de dobânzi scăzute, o politică favorizată de şeful statului. “Banca Centrală a prezentat un set de previziuni mai realiste în raportul său privind inflaţia de săptămâna trecută, ridicând prognoza de inflaţie pentru sfârşitul anului în curs la 58%”, a subliniat joi Capital Economics.

“Este clar că majorarea dobânzilor nu reprezintă decât o parte a noii politici”, care mizează pe “o creştere a dobânzii cheie la aproximativ 27,50% până la sfârşitul anului, necesară pentru a menţine încrederea investitorilor”, adaugă compania de analiză financiară.

Timothy Ash, specialist în pieţe emergente la BlueBay, a salutat “o echipă impresionantă, capabilă să traseze o cale de ieşire din criză”. Analistul indică, de asemenea, o creştere de 27% a veniturilor din turism în prima jumătate a anului 2023.

Aceste veşti bune, subliniază el, se adaugă la contractele în valoare de 50 de miliarde de dolari semnate cu Emiratele Arabe Unite în timpul turneului din iulie al lui Erdogan în Golf, care ar urma să ajungă la un total de 100 de miliarde de dolari dacă se pun la socoteală şi acordurile semnate în Arabia Saudită cu Qatar şi Kuweit.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: