TikTok a anunțat că are acum 150 de milioane de utilizatori activi lunar în Statele Unite, în creștere de la 100 de milioane cât a declarat că va avea în 2020, scrie Reuters.
Aplicația deținută de chinezi a confirmat cifra înainte de audierea directorului general al TikTok, Shou Zi Chew, programată pentru joi în fața Comisiei pentru energie și comerț din Camera Reprezentanților.
Vineri, alți șase senatori americani au susținut o legislație bipartizană pentru a-i acorda președintelui Joe Biden noi puteri pentru a interzice TikTok din motive de securitate națională. Săptămâna trecută, TikTok a declarat că administrația Biden a cerut ca proprietarii săi chinezi să renunțe la participația lor în aplicație, în caz contrar s-ar putea confrunta cu o interdicție din partea Statelor Unite.
TikTok se confruntă cu o presiune tot mai mare la Washington, inclusiv cu apeluri de interzicere a aplicației de către mulți membri ai Congresului care se tem că datele utilizatorilor săi din SUA ar putea ajunge în mâinile guvernului chinez. TikTok a declarat în septembrie 2021 că, la nivel global, avea peste 1 miliard de utilizatori lunari.
TikTok a declarat că a cheltuit peste 1,5 miliarde de dolari pentru eforturi riguroase de securitate a datelor, respinge acuzațiile de spionaj și a declarat că “dacă obiectivul este protejarea securității naționale, dezinvestirea nu rezolvă problema: o schimbare de proprietate nu ar impune noi restricții asupra fluxurilor de date sau a accesului”.
Noile cifre sunt un semn al popularității largi a aplicației, în special în rândul americanilor mai tineri. Secretarul pentru comerț, Gina Raimondo, a declarat pentru Bloomberg News că ar putea exista ramificații politice în cazul interzicerii TikTok. “Politicianul din mine crede că veți pierde literalmente fiecare alegător sub 35 de ani, pentru totdeauna”, a spus ea.
Unii creatori de conținut TikTok vor veni la Washington în această săptămână pentru a argumenta de ce aplicația nu ar trebui interzisă.