Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS „Pro.Asist” va declanşa acţiuni de stradă începând cu 28 august, în cazul în care Guvernul nu ţine cont de solicitările sindicale, potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres.
Astfel, luând act de ultima variantă a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă vehiculat pe surse în spaţiul public, sindicaliştii solicită exceptarea asistenţei sociale de la prevederile privind anularea posturilor vacante sau această tăiere a posturilor vacante să se realizeze la cel mult 30% din acest număr aşa cum este prevăzut pentru alte domenii bugetare.
„Neexceptarea va conduce la colaps în asigurarea serviciilor sociale adresate copiilor/tinerilor şi persoanelor cu dizabilităţi”, se precizează în comunicat.
Totodată, sindicaliştii solicită exceptarea de la modificările privind restructurarea autorităţilor publice locale/instituţiilor publice aflate în subordinea Consiliilor Judeţene, referindu-se la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), Serviciile publice de asistenţă socială (SPAS).
Reprezentanţii sindicatului atrag atenţia că se va ajunge implicit la restructurarea/diminuarea numărului de posturi de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi cu impact direct asupra acestor persoane vulnerabile care necesită îngrijire permanentă, dar şi a diminuării personalului din cadrul DGASPC, DAS, SPAS care oferă servicii persoanelor aflate în diverse situaţii sociale şi care în acest fel vor avea de suferit.
De asemenea, Pro.Asist cere exceptarea personalului din asistenţă socială de la prevederea care limitează acordarea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru salariaţii care obţin venituri salariale peste 10.000 lei, motivând că reprezintă un stimulent în plus pentru a atrage personal sau pentru a rămâne în sistem, dar şi un sprijin pentru salariaţii din sistem ca modalitate de recuperare având în vedere categoria de beneficiari cu care se lucrează şi condiţiile de muncă.