Ryanair va lansa în martie patru rute de zbor de pe Aeroportul din Iași / Vor fi curse către Dublin, Milano, Paris şi Bruxelles

Ryanair Sursa foto: Unsplash

Compania Ryanair va deschide primele rute pe aeroportul din Iaşi începând cu 26 martie şi va realiza 25 de zboruri pe săptămână către destinaţiile Dublin, Milano, Paris şi Bruxelles.

Pentru lansarea primelor sale zboruri din Iaşi, Ryanair scoate la vânzare bilete la preţuri reduse pentru călătoriile programate în perioada aprilie – octombrie 2023.

“Iaşul, al treilea oraş din România, este un important centru cultural şi universitar. Suntem încrezători că noile rute nu doar vor permite călătorii mai avantajoase pentru pasagerii din Iaşi şi pentru cei din regiune, dar în acelaşi timp vor inspira şi turiştii din afară să viziteze acest oraş minunat. Ryanair va procesa anul acesta un număr de peste 250.000 de pasageri din şi către Iaşi şi va crea peste 175 de locuri de muncă“, a declarat Alicja Wójcik-Gołębiowska, Country Manager Ryanair CEE & Baltics.

Directorul Aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră, susţine că venirea Ryanair la Iaşi va duce la creşterea traficului prin introducerea de noi rute.

“Ryanair este a cincea companie aeriană ce va opera anul acesta pe Aeroportul din Iaşi. Colaborarea cu operatorul low-cost se va reflecta în multiple oportunităţi de călătorie către oraşe europene importante. Fără îndoială, venirea companiei Ryanair la Iaşi va contribui la creşterea numărului de pasageri odată cu introducerea noilor rute directe. Aceste perspective de creştere ne obligă să continuăm dezvoltarea Aeroportului, iar cu noul terminal ce va deveni funcţional din 2024, vom putea susţine un trafic de 3,3 milioane de pasageri anual, dublu faţă de capacitatea infrastructurii existente”, a declarat directorul Aeroportului ieşean, Romeo Vatră.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: