România a importat cu 85% mai puține gaze, în ianuarie 2023 / Producţia a crescut cu 7,5%

gaz Republica Moldova Sursa foto: Moldovagaz Facebook

România a importat, în ianuarie 2023, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 44.300 tone echivalent petrol (tep), cu 85,2% (-254.500 tep) mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

Producţia internă de gaze naturale a fost, în perioada menţionată, de 661.300 tep, cu 7,5% (46.000 tep) peste cea din 2021.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a estimat pentru 2023, în ultima prognoză a echilibrului energetic publicată, o producţie de gaze de 7,61 milioane tep şi importuri de 2,185 milioane tep, în creştere cu 2,1%, respectiv în scădere cu 6,2%, de la an la an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: