Franța: Salariul minim va crește “cu puțin peste 2%” la 1 mai, anunță premierul Élisabeth Borne. Majorarea vine pe fondul inflației apr. 15 Redacția 0 comentarii
Ministrul Investițiilor: “Trecerea de la un deficit de 4,4% din PIB la 3% din PIB nu se poate realiza dintr-o dată”/ Măsura plafoanelor lunare de cheltuieli dă posibilitatea implementării folosirii cu chibzuinţă a banilor apr. 14 Redacția 0 comentarii
Klaus Iohannis: Câtă vreme voi avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Repet, nu vor exista tăieri de salarii apr. 13 G4Media 0 comentarii
Ministerele au transmis planurile de diminuare a cheltuielilor bugetare. Pachetul de reduceri va fi analizat la următoarea ședință de guvern apr. 13 Redacția 0 comentarii
Salariaţii care au copii în vârstă de până la 8 ani ar putea beneficia de patru zile pe lună muncă de acasă apr. 13 Redacția 1 comentarii
Șase țări, printre care și România, înfiinţează o alianță pentru transfer de gaz azer în Europa apr. 13 Redacția 0 comentarii
SUA: Restricţii de export de tehnologie pentru companii din China, Turcia şi alte ţări, care sprijină industria de apărare a Rusiei apr. 13 Redacția 0 comentarii
Autorităţile de reglementare chineze au lansat proiecte de reguli pentru dezvoltatorii de produse de AI de tipul ChatGPT apr. 12 Redacția 0 comentarii
Comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton se află azi în vizită în România, pentru discuții privind industria de apărare apr. 12 Redacția 1 comentarii
Moscova ia în considerare ridicarea interdicției Twitter în Rusia, după ce Musk a restabilit contul Kremlinului apr. 11 Redacția 0 comentarii
Spania a decis să lanseze o nouă versiune a schemei de ajutoare pentru producția de vehicule electrice. Volkswagen şi Renault vor să solicite fonduri apr. 11 Redacția 0 comentarii
Propunere germană: UE ar trebui să solicite guvernelor ţărilor cu un grad ridicat de îndatorare să-şi reducă în fiecare an datoria cu cel puţin 1% din PIB apr. 10 Redacția 1 comentarii
Lituania le interzice cetăţenilor ruşi să cumpere proprietăţi imobiliare în ţara baltică apr. 4 Redacția 0 comentarii
CE: Plafonul de preţ pentru petrolul rusesc, stabilit la 60 dolari per baril, se dovedeşte eficient/ Rămâne nemodificat mart. 31 Redacția 1 comentarii
Guvernul Ungariei intenţionează să elimine gradual plafonarea preţurilor la produsele alimentare de bază mart. 31 Redacția 0 comentarii
Franța: Adunarea Națională vrea să le interzică influencerilor să facă reclamă criptomonedelor mart. 31 Redacția 0 comentarii
Premierul Poloniei, demers la București pentru înființarea unei noi comunități eonomice în cadrul UE cu România și Ucraina mart. 29 Matei Ionescu 0 comentarii
ANRE majorează tarifele de distribuție de la 1 aprilie, după ce Guvernul a amânat o ordonanță prin care le limita mart. 28 Redacția 0 comentarii
Statele UE au aprobat textul legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035 mart. 28 Redacția 0 comentarii
Disputa dintre țările UE privind energia nucleară ameninţă să întârzie una dintre principalele politici climatice ale uniunii (Reuters) mart. 28 Redacția 2 comentarii
Final de eră din industria auto: Ambasadorii UE 27 aprobă eliminarea motoarelor cu combustie internă din 2035/ Blocajul german a fost ridicat mart. 27 Redacția 0 comentarii
Surse. Noi măsuri pentru reforma pensiilor speciale: Impozitare progresivă, care va ajunge până la 15%. Interzis la cumulul mai multor pensii speciale / Nicio pensie nu va depăși venitul din perioada de activitate mart. 27 Elena Deacu 36 comentarii
SUA: Congresmenii vor merge mai departe cu o legislaţie care vizează aplicația chineză TikTok mart. 27 Redacția 1 comentarii
Automobile Bavaria a lui Michael Schmidt vrea să livreze și autobuze pentru Ministerul de Interne, după ce a câștigat contractul pentru 600 de autovehicule pentru Poliția Română mart. 24 Matei Ionescu 1 comentarii
Premierul Giorgia Meloni respins un acord de preluare a unei companii italiene de tehnologie de către o companie care ar avea legături cu Rusia mart. 24 Redacția 0 comentarii
Banca centrală elvețiană majorează dobânzile cu 50 de puncte de bază, în ciuda turbulențelor de la Credit Suisse mart. 23 Redacția 1 comentarii
Premierul Ciucă: ”Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor”. Această companie controlată de banca de stat ar putea fi înființată, cel mai devreme, în trei luni mart. 22 Redacția 2 comentarii
Ministerul Finanțelor propune înghețarea timp de șase luni a tarifelor RCA, la nivelul celor din martie 2022, pentru a preveni scumpiri după insolvența Euroins mart. 22 Carmen Radu 1 comentarii
Statul vrea să intre pe piața asigurărilor, în contextul insolvenței Euroins. Ministrul Finanțelor spune că a solicitat CEC să îşi depună documentele de autorizare la ASF mart. 21 Redacția 1 comentarii
Credit Suisse şi UBS ar putea beneficia de sprijin de stat şi din partea Băncii Naţionale a Elveţiei mart. 21 Redacția 0 comentarii
Italia: Guvernul reduce sancţiunile pentru evazioniştii care acceptă să plătească sumele restante mart. 17 Redacția 0 comentarii
Marea Britanie va interzice aplicaţia TikTok pe telefoanele guvernamentale, cu efect imediat mart. 17 Redacția 0 comentarii
Ce prevede controversata lege privind reforma pensiilor din Franța, care urmează să fie supusă la vot în Senat mart. 16 Redacția 0 comentarii
Guvernul a aprobat acordarea de sporuri pentru angajații care lucrează cu fonduri europene mart. 15 Redacția 0 comentarii
EXCLUSIV Salarii crescute pentru mai multe categorii de bugetari. Coaliția PSD-PNL vrea să majoreze veniturile pentru mii de funcționari din agricultura de stat mart. 14 Redacția 2 comentarii
Miniștrii Transporturilor din șapte țări europene, inclusiv România, discută despre schimbările propuse la normele de poluare pentru autovehicule mart. 13 Redacția 0 comentarii
Propunere din mediul de afaceri: Creditele punte pe care IMM-urile trebuie să le acceseze în implementarea de proiecte cu fonduri europene ar trebui garantate de stat mart. 13 Redacția 0 comentarii
Camera de Comerţ a SUA a cerut reglementarea tehnologiei inteligenţei artificiale mart. 10 Redacția 2 comentarii
UE încearcă să contracareze legea de reducere a inflației din SUA: Companiile europene pot obţine la fel de multă finanţare guvernamentală ca cea disponibilă prin legea americană privind energia verde mart. 10 Redacția 0 comentarii
O națiune-cheie din UE urmează să ia exemplul SUA privind controale la exportul de semiconductori către China mart. 9 Redacția 2 comentarii
Vouchere de vacanță suportate de stat și pentru 4,2 milioane de angajați din privat. Proiect susținut și semnat de 130 de parlamentari din coaliție / Impactul bugetar s-ar ridica la peste 6 miliarde lei anual mart. 8 Carmen Radu 4 comentarii
Autoritatea pentru Reformă Feroviară vrea să lanseze un program “Rabla feroviar” mart. 8 Redacția 0 comentarii
Germania: Guvernul vrea să interzică operatorilor de telecomunicaţii să folosească anumite componente de la companiile chineze Huawei şi ZTE în rețelele 5G mart. 7 Redacția 1 comentarii
Arabia Saudită plănuiește să depună 5 miliarde de dolari la banca centrală a Turciei, pentru a ajuta economia țării mart. 7 Redacția 0 comentarii
Franţa vrea să sprijine sectorul agroalimentar și lansează un fond de 500 de milioane de euro mart. 5 Redacția 0 comentarii
Salariul minim trebuie să crească în continuare, admite ministrul Muncii. Dar majorarea nu poate fi făcută „de pe o zi pe alta” mart. 5 Redacția 0 comentarii
Comisia Europeană urmează să ofere sprijin pentru tehnologii ecologice strategice (Reuters) mart. 5 Redacția 0 comentarii
SUA: Procurorii federali vor examina politicile companiilor pentru comunicări de lucru ”neoficiale” ale angajaților mart. 5 Redacția 0 comentarii
Companiile își regândesc planurile de investiții în Europa după Legea de reducere a inflației a lui Biden, care aduce subvenții importante mart. 4 Redacția 1 comentarii
Ministerul Mediului mai înființează un post de secretar de stat. Vor fi în total 7 posturi mart. 3 Matei Ionescu 1 comentarii
Banca Centrală Europeană ar putea decide noi majorări ale dobânzii de referinţă după ședința din martie mart. 2 Redacția 0 comentarii
Noul acord referitor la Brexit ar putea înlătura ameninţarea unui război comercial între Regatul Unit şi cea mai mare piaţă a sa, UE (CNBC) mart. 2 Redacția 0 comentarii
Italia anunță că va vota împotriva planurilor europene de a interzice vânzarea maşinilor noi alimentate cu benzină şi motorină mart. 1 Redacția 0 comentarii
PSD: Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate. Se vor restrânge condițiile de pensionare anticipată pentru cei cu pensii de serviciu/ Grup de lucru pentru a transpune în legea pensiilor speciale recomandările Comisiei Europene și ale Băncii Mondiale feb. 27 Ana Popescu 7 comentarii
Proiectele de legi ale educației, prezentate de ministrul Ligia Deca: Salarizarea profesorilor va fi progresivă, având la bază salariul mediu brut pe economie și va fi inclusă în legile educației feb. 27 Redacția 0 comentarii
Marile economii ale UE vor să încetinească ritmul legilor privind reducerile emisiilor auto și a camioanelor feb. 27 Redacția 0 comentarii
Google face teste privind blocarea accesului la conţinutul de ştiri pentru unii utilizatori canadieni. Oficial guvernamental: ”Canadienii trebuie să aibă acces la ştiri de calitate” feb. 24 Redacția 0 comentarii
Ministrul german al Economiei, despre interzicerea gazelor rusești: “În ceea ce mă priveşte, putem tăia legătura complet” feb. 24 Redacția 0 comentarii
BREAKING Ministerul Justiției introduce noi categorii de grefieri care primesc pensii speciale, în pline negocieri pentru reformarea pensiilor speciale în cadrul PNRR / Ministerul Justiției: Este vorba de o „reorganizare etajată” a profesiei de grefier feb. 22 Elena Deacu 16 comentarii
Autorităţile turce au lansat o schemă de sprijin salarial și au interzis disponibilzările în regiunile afectate de cutremur feb. 22 Redacția 0 comentarii
Comisia Europeană vrea reglementări stricte referitoare la capitalul băncilor care deţin criptoactive feb. 21 Redacția 0 comentarii
FT: UE se pregătește să amendeze Apple cu aproximativ 500 de milioane de euro feb. 17 Redacția 0 comentarii
China a impus sancţiuni împotriva a două companii americane din domeniul apărării/ SUA a restricţionat în urmă cu câteva zile şase companii chineze pe care le-a legat de programul aerospaţial al armatei chineze feb. 17 Redacția 0 comentarii
Surse judiciare: Ministerul Finanțelor încă nu a transpus corect directiva europeană privind fraudele transfontaliere de TVA mai mari de 10 milioane de euro/ Reacția Ministerului Finanțelor feb. 16 Elena Deacu 0 comentarii
Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare propune modificări radicale ale reglementărilor federale referitoare la activele cripto feb. 16 Redacția 0 comentarii
Mediul de afaceri critică noile zilele libere acordate angajaților. Burnete, Confederația Patronală Concordia: Se produce o fragmentare a programului de lucru cu posibile efecte asupra productivității feb. 15 Redacția 0 comentarii
Zilele de 6 și 7 ianuarie vor fi libere. Legea a fost adoptată de Parlament și merge la promulgare feb. 15 Redacția 0 comentarii
Legea care obligă fermierii să raporteze lunar la minister stocurile de produsele agricole şi alimentare, atacată la Curtea Constituțională. ”Încalcă secretul comercial și ajută grupurile de interese” feb. 15 Mihai Roman 0 comentarii
Comisia Europeană: Reforma pensiilor vizează toate pensiile speciale, inclusiv cele militare feb. 15 Carmen Radu 45 comentarii
UE pregătește un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, la aproape un an de la războiul declanșat în Ucraina. Sunt vizate încă patru bănci, dar și importurile de cauciuc și asfalt feb. 15 Redacția 0 comentarii
Ministerul Investițiilor lansează miercuri apelul pentru “mica digitalizare” și publică pentru consultare ghidul pentru marile investiții feb. 14 Redacția 0 comentarii
Deţinerile britanicilor de lire sterline digitale vor fi limitate la 20.000 de unităţi, în cazul în care Marea Britanie decide să își facă monedă digitală feb. 8 Redacția 0 comentarii
Marea Britanie a lansat o consultare publică pentru a decide dacă va introduce o liră sterlină digitală feb. 7 Redacția 0 comentarii
Statele Unite se pregătesc să impună un tarif de import de 200% pe aluminiul fabricat în Rusia feb. 7 Redacția 0 comentarii
Miniștrii francezi și germani le vor transmite oficialilor din Statele Unite să nu mai “fure” investiții din UE (Reuters) feb. 5 Redacția 0 comentarii
Guvernul japonez va începe să restricţioneze exporturile de echipamente avansate pentru semiconductori în China feb. 5 Redacția 0 comentarii
Oficial: Conducerea Consiliului UE a anunţat că Uniunea Europeană a ajuns vineri la un acord privind limitarea preţului produselor petroliere ruseşti feb. 4 Redacția 0 comentarii
Proiect de ordonanță: Salariile angajaților ISCIR cresc cu 50%. Acum, salariul de bază este între 2.700 și 10.800 lei feb. 3 Matei Ionescu 0 comentarii
UE și Ucraina ar intenționa să extindă cooperarea în domeniul energiei regenerabile și al hidrogenului feb. 2 Redacția 0 comentarii
PSD anunță că susține introducerea taxei de solidaritate și scăderea impozitării muncii feb. 1 Redacția 0 comentarii
Cehia şi-a redus cu 95% dependenţa de gazele ruseşti în doar opt luni, spune premierul țării feb. 1 Redacția 0 comentarii
A intrat în vigoare interdicția decretată de Vladimir Putin privind exportul de petrol rusesc în ţările care aplică plafonarea de preţ feb. 1 Redacția 0 comentarii
UE va consulta sectoarele tehnologiei şi telecomunicaţiilor cu privire la planurile privind costurile rețelei Telecom feb. 1 Redacția 0 comentarii
Spania: Guvernul va aproba o creştere cu 8% a salariului minim naţional în 2023 feb. 1 Redacția 0 comentarii
SUA: Administraţia Biden a oprit aprobarea licenţelor pentru exportul de produse către chinezii de la Huawei feb. 1 Redacția 0 comentarii
O agenţie pentru dezvoltare din SUA vrea să strângă 250 de milioane de dolari pentru a ajuta IMM-urile ucrainene pe timp de război feb. 1 Redacția 0 comentarii
Guvernul a aprobat modificarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier public feb. 1 Redacția 0 comentarii
Purtătorul de cuvânt al Guvernului anunță că oficialii UE au răspuns la solicitarea României de a primi clarificări cu privire la taxa de solidaritate în Energie, dar nu dă informații despre conținutul corespondenței ian. 31 Redacția 0 comentarii
Şapte ţări membre UE avertizează Comisia Europeană că o “cursă a subvențiilor” cu SUA ar putea fi periculoasă ian. 31 Redacția 0 comentarii
EXCLUSIV Scenarii de lucru în PSD pentru modificările de taxe și impozite. Ce companii vor plăti taxa de solidaritate de 1% din cifra de afaceri și cum va scădea taxarea muncii ian. 31 Cristian Pantazi 0 comentarii
Guvernul aprobă proiectul de hotărâre privind guvernanţa Platformei de Cloud Guvernamental, un proiect de 560 de milioane de euro ian. 31 Redacția 0 comentarii
UE urmează să își prezinte propunerile care să ajute industria europeană în fața subvențiilor americane ian. 30 Redacția 0 comentarii
Versiunea despre taxare a PNL, în fața colegilor de guvernare de la PSD. Premierul Ciucă: “PNL continuă să susţină relevanţa cotei unice” ian. 30 Redacția 0 comentarii
Oficialii anunță coșul “anti-inflație în Franța”: Aproximativ cincizeci de produse de uz curent ar urma să fie vândute la prețuri de cost în supermarketuri ian. 30 Redacția 0 comentarii
China: Banca Centrală anunță că va lansa trei instrumente de creditare, pentru a sprijini sectoare ale economiei afectate de restricțiile de pandemie ian. 30 Redacția 0 comentarii
BREAKING Ciolacu anunță politica fiscală a PSD: Companiile mari să plătească la fel ca și micile companii un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri / Impozitul pe dividende e prea mic față de Germania ian. 27 Redacția 0 comentarii
Guvernul Italiei vrea să extindă măsurile pentru a ajuta firmele și gospodăriile să facă față crizei energetice ian. 27 Redacția 0 comentarii
Turcia și-a pregătit strategii privind energia și hidrogenul pentru a atinge obiectivul de zero emisii nete în 2053 ian. 27 Redacția 0 comentarii