Confederația Patronală Concordia solicită Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA și să îl pregătească corespunzător. Patronatele spun că acest sistem este necesar și susțin digitalizarea, dar că „această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili”.
„Solicităm Guvernului să amâne implementarea sistemului e-TVA și Ministerului de Finanțe să organizeze în perioada următoare consultări cu organizațiile patronale și profesionale, așa cum prevede legea. Consiliul Economic și Social a avizat negativ acest proiect săptămâna trecută, în absența unui timp rezonabil de analiză, însă acest aviz a fost ignorat. Am aflat de acest proiect cu câteva ore înainte să fie avizat. Este anormal și cerem Guvernului să înceteze să mai adopte astfel de măsuri fără să ne consulte și fără să le pregătească corespunzător. Suntem cei mai mari susținători ai digitalizării ANAF, pe care o cerem de un deceniu, dar această digitalizare nu are voie să însemne o povară birocratică în plus pentru contribuabili. Este inadmisibil. Companiile au nevoie să beneficieze de aceste sisteme pentru a-și simplifica operațiunile”, declară Radu Burnete, Directorul Executiv al Confederației Patronale Concordia.
Potrivit lui, aceste proiecte nu pot apărea fără ca ele să fie discutate cu toate părțile implicate în dialogul social. Burnete mai susține că încă nu au fost rezolvate toate problemele cu e-factura și e-transport, dar se adaugă deja e-TVA și e-factură companii către persoane fizice, cu „termene nerealiste de implementare”.
„Nu contestăm necesitatea acestui sistem, ci felul în care el a fost pregătit, fără consultări și adoptat peste noapte, la care se adaugă și solicitarea absurdă a ANAF ca tot contribuabilii să facă verificări și să fie responsabili de ele. Digitalizăm, dar menținem birocrația de care ne dorim să scăpăm, iar pentru noi nu este acceptabil”, conchide directorul executiv al Concordia.
Context. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, fără consultare publică prealabilă, o Ordonanță de Urgență (OUG 70) pentru introducerea decontului precompletat de TVA de la 1 august 2024.
Firmele vor primi de la ANAF acest decont precompletat cu date și informații conținute în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor. Ele trebuie să verifice datele și informațiile precompletate și să stabilească dacă sunt în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Ulterior, firmele vor fi obligate să transmită acest document în fiecare lună, până la data de 20 a lunii, prin Spațiul Privat Virtual. Scopul acestei măsuri este de combatere a fraudei prin prevenirea situațiilor de completare eronată a decontului.
Firmele vor primi de la ANAF acest decont precompletat cu date și informații conținute în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor. Ele trebuie să verifice datele și informațiile precompletate și să stabilească dacă sunt în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Ulterior, firmele vor fi obligate să transmită acest document în fiecare lună, până la data de 20 a lunii, prin Spațiul Privat Virtual. Scopul acestei măsuri este de combatere a fraudei prin prevenirea situațiilor de completare eronată a decontului.
ANAF va verifica diferențele între ce a găsit Fiscul și ce a completat contribuabilul. În cazul în care sunt diferențe între cele două situații de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 1.000 lei, atunci ANAF va trimite o notificare contribuabilului și acesta trebuie să răspundă cu notă justificativă. (Detalii, AICI)
Mediul de afaceri, contabilii și economiștii au criticat măsura spunând că nu va duce la reducerea gap-ului de TVA, ci doar va crește sarcina administrativă și cheltuielile cu personalul contabil ale companiilor.
Corpul Experților Contabili și Constabililor Autorizați din România (CECCAR) a afirmat că „acest circ birocratic” se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația. CECCAR a solicitat abrogarea ordonanțelor de urgență privind unele măsuri fiscale publicate vineri, 21 iunie, precum și inițierea unui dialog real și constructiv (Detalii, AICI)
Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR (OFA UGIR) a avertizat că, din cauza noului decont de TVA precompletat, evazioniștii vor avea timp să își acopere urmele. Conform organizației, companiile vor trebui să aloce resurse suplimentare pentru conformarea cu noile cerințe și astfel vor crește costurile operaționale și se va reduce competitivitatea pe piață. Iar sistemul va dubla raportările, deoarece datele necesare sunt deja furnizate prin declarația 394, astfel birocrația crește fără a aduce beneficii suplimentare în combaterea evaziunii fiscale, conform patronatului. (Detalii, AICI)
Organizația Romanian Business Leaders, care reunește mii de antreprenori din toată economia României, critică introducerea RO e-TVA fără consultare și subliniază patru probleme majore pe care le aduce această măsură, implementată chiar în perioada vacanței de vară. (Detalii, AICI)
Sistemul RO e-TVA, o măsură adoptată pe repede-înainte care introduce decontul precompletat de TVA pentru firme de la 1 august 2024, va crește munca administrativă și costurile pentru firmele din România, va avea numeroase erori din moment ce Fiscul nu deține date suficiente despre firme, nu va opri evaziunea fiscală și nici nu va aduce un leu în plus de TVA la bugetul de stat, spune, într-un interviu pentru Economedia, Loredana Mihăilă, vicepreședinte OFA UGIR, coordonator al domeniului Fiscalitate, expert contabil din anul 2002 și consultant fiscal din anul 2007, precum și expert judiciar specializat în fiscalitate. Ea mai spune că modificarea va veni la pachet cu măsuri complementare care grăbesc termene de declarare pentru firme și va atrage după sine și eliminarea unei alte facilități fiscale, respectiv TVA la încasare. (Detalii, AICI)
Statul ar trebui să înțeleagă faptul că valul de schimbări legislative recente ar putea să omoare mediul de afaceri, avertizează consultantul fiscal Mihaela Mitroi într-un interviu pentru Economedia despre noile reguli referitoare la e-factura și e-TVA. Ea spune că ar fi fost nevoie de un timp mai mare de pregătire a acestor măsuri, cu perioade mai lungi de tranziție și dă exemplu Germaniei, care va introduce e-factura din 2026, după doi ani de acomodare a mediului de afaceri cu noile reguli. De asemenea, afirmă Mihaela Mitroi, nici colectarea de TVA nu se va îmbunătăți cu ajutorul acestor măsuri puternic contestat de mediul de afaceri din România. Ea crede că statul îi penalizează pe toți contribuabilii pentru că nu este în stare că colecteze mai bine TVA. (Detalii, AICI)
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) anunță că pe 8 iulie va avea loc un protest pentru eliminarea e-TVA, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook. (Detalii, AICI)
România domină clasamentul neîncasării de TVA la nivelul Uniunii Europene de peste 20 de ani. Deficitul de încasare a TVA (VAT Gap) înregistrat în statele membre UE este un indicator calculat de Comisia Europeană ca diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate şi cele efectiv încasate la bugetele statelor. România continuă să fie campioană incontestabilă la pierderile din TVA, cu 9 miliarde de euro în 2021.
Potrivit unei analize a PwC, dacă raportăm această sumă la deficitul bugetar al ţării din acelaşi an, de 80 miliarde de lei, observăm că jumătate din acesta ar fi putut fi teoretic acoperit dacă TVA ar fi fost colectată la nivelul la care reuşesc Olanda sau Finlanda. România a fost urmată de urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). Bulgaria și-a ratat ținta cu doar 4,9%, adică în bugetul său nu au ajuns 347 de milioane de euro.