UPDATE Președintele retrimite la Parlament proiectul care obligă prosumatorii să își monteze instalații de stocare a energiei

panouri solare, fotovoltaice Sursa foto: Pixabay

Președintele Iohannis a retrimis în Parlament pentru modificare proiectul de lege care impune prosumatorilor obligația să își monteze și instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse.

Motivarea președinției:

“Noile prevederi ale legii, deși necesare pe fond, sunt inoportune și inaplicabile în forma în care sunt reglementate.

Pe fond, utilizarea instalațiilor de stocare la prosumatori, chiar la locul de producere a surplusului de energie, este benefică, ducând inclusiv la reducerea prețului energiei. Însă transferarea întregii poveri financiare doar asupra prosumatorului, prin obligarea acestuia de a investi suplimentar în capacități de stocare, va avea efectul advers, de descurajare a oamenilor de a fi interesați să folosească sau să-și instaleze panouri fotovoltaice”, se arată în cererea de reexaminare publicată de Administrația Prezidențială.

Potrivit președintelui, prin “stabilirea unui termen obligatoriu pentru prosumatori – 31 decembrie 2027, până la care să achiziționeze instalații de stocare a energiei electrice și, în lipsa instituirii corelative a unei forme de sprijin din partea statului, se produce și o discriminare față de prosumatorii existenți”.

România urmărește să își extindă capacitatea de producere a energiei solare și să îmbunătățească accesul național la energia electrică solară la prețuri accesibile. Este ceea ce am afirmat în momentul aderării României la Alianța Internațională Solară, în decembrie 2023.

Proiectul de lege nr. 255/2024 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, a fost aprobat de Parlament și trimis spre promulgare președintelui.

Însă, arată Klaus Iohannis, “printr-un amendament care privește obligația prosumatorilor de a asigura deopotrivă producerea și stocarea de energie, obiectivul României de a deveni o țară neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, inclusiv prin utilizarea surselor regenerabile de energie, riscă să nu mai poată deveni realitate”.

Până în 2030, România și-a propus să instaleze o capacitate de energie solară de peste 8 Gigawați, reprezentând 24% din consumul final brut de energie electrică din surse regenerabile, potrivit sursei citate. Dar, argumentează președintele, ultimele modificări legislative făcute în Parlament înfrânează acest proces, care până acum a adus rezultate bune. Până în prezent, aproape 140.000 de prosumatori au instalat peste 1,7 Gigawați de surse de energie distribuită conectate la rețea, majoritatea covârșitoare bazându-se pe tehnologia solară fotovoltaică.

Președintele Iohannis avertizează că “lipsa disponibilității financiare a beneficiarilor de a achiziționa suplimentar, din surse proprii, baterii pentru stocarea energiei solare induce riscul ca numeroase sisteme de panouri fotovoltaice deja instalate pe imobile să nu poată fi puse în funcțiune și racordate la rețea în mod corespunzător”.

În plus, costurile încă ridicate presupuse de cumpărarea de către prosumatori a unor sisteme de stocare vor descuraja oamenii să fie interesați să-și instaleze panouri fotovoltaice pentru locuințele proprii.

“De aceea, am decis să solicit Parlamentului reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei”, potrivit sursei citate.

Președintele cere Parlamentului să identifice “acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice” și sugerează includerea în legislație a unor “programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau de măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”.


Știrea inițială

Obligația impusă inclusiv prosumatorilor existenți a fost intens criticată de prosumatori și de specialiști.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, spune că obligația impusă prosumatorilor existenți reprezintă o abordare abuzivă, iar decizia a fost luată pe ultima sută de metri, fără nicio dezbatere reală. „Noile obligații prevăzute de lege pentru prosumatori existenti sunt abuzive și realizate într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să și vândă produsele”, afirmă acesta.

Potrivit acestuia, există prosumatori (Centre de plasamanete, Cămine de bătrâni etc.) care au făcut eforturi enorme să și monteze astfel de echipamente, la limita subzistenței economice și acum sunt obligați să scoată din buzunar alte mii de euro prin efectul legii pentru a și schimba o parte din echipamente și a și monta baterii de stocare.

Asociația Energia Inteligentă a reclamat că măsura „bagă din nou mâna în buzunarul românului”.

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) critică afirmă că modificarea a fost făcută fără dezbatere și comunicare și că legalizează două lucruri distincte:

  • Descurajarea prosumatorilor din România prin obligativitatea stocării de energie.
  • Aplicarea prevederilor privind stocarea și pentru prosumatorii deja aprobați, ceea ce face ca această lege să aibă un caracter retroactiv.
  • Limitarea injectării în rețea a surplusului sistemelor fotovoltaice si conditionarea de stocare, care ar fi fost în sarcina operatorilor de rețea.

APCE afirmă că legea aprobată în regim de urgență obligă prosumatorii să renunțe la injectarea surplusului în rețea.

Amintim că la finalul lunii iunie Parlamentul a adoptat un amendament propus de PSD care obligă prosumatorii existenți sau care doresc să devină prosumatori prin instalarea de capacități de producere a energiei electrice având puteri instalate cuprinse între 10,8 kW și 400 kW să-și monteze instalații de stocare a energiei.

Astfel, instalațiile de stocare ale prosumatorilor vor trebui să aibă o capacitate de cel puțin 30% din puterea instalată a unităților de producție cu care sunt asociate, pentru puteri ale acestor unități cuprinse între 3 și 200 kW. Pentru unități de producție cu puteri între 200 și 400 kW, instalațiile de stocare vor trebui să aibă o capacitate de cel puțin 50% din puterea instalată.

Potrivit amendamentului, prosumatorii cu o putere instalată de până la 400 Kv/loc de producție, sunt scutiți prin Lege de la plata dezechilibrelor și ca urmare nu sunt interesați de autoechilibrare și de reducerea dezechilibrelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: