Consiliul pentru IMM-uri critică eTVA: Va bloca activitatea antreprenorilor, fără a-și atinge scopul de reducere a evaziunii fiscale

preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Florin Jianu Sursa foto: Facebook/ Consiliul Național al IMM-urilor

Ordonanța care obligă companiile să verifice un decont precompletat de TVA emis de ANAF va bloca activitatea antreprenorilor, fără a-și atinge scopul de reducere a evaziunii fiscale, afirmă Consiliul pentru companii mici și mijlocii (CNIPMMR), care solicită măsuri precum prelungirea termenului de aplicare și obligativitate doar pentru unii dintre contribuabili, precum și amânarea sancțiunilor cu câteva zile.

Conform CNIPMMR, având în vedere sesizările antreprenorilor, au fost identificate următoarele problemele în practică:

  • Nu toate facturile se întroduc în sistemul e-Factura (de exemplu: facturile simplificate, facturile către persoanele fizice, facturile primite sau emise de către agricultori ce sunt înscriși în registrul agricultorilor);
  • Regimul diferențial de deducere a TVA-ului aplicabil combustibilului și achiziției de autoturisme (50% sau 100% în funcție de scopul utilizării autovehicului);
  • Aplicarea sistemului de taxare inversă pentru achizițiile intracomunitare;
  • Existența diferențelor între e-TVA și decontul de TVA lunar ca urmare a aplicării regimului de TVA la încasare (observație: ANAF nu deține informații despre data la care sunt plătite/încasate facturile emise de aceste firme).
  • Erori de funcționare deja constatate la nivelul sistemelor e-Factura și e-Transport.

Astfel, CNIPMMR solicită prelungirea cu până la 180 de zile (6 luni) a termenului de exceptare de la obligativitatea transmiterii Notei justificative privind diferențele RO e-TVA, având în vedere că la 1 iulie 2024 intră în vigoare obligativitatea e-Factura și e-Transport, precum și aplicarea sancțiunilor pentru neutilizarea sistemului, și având în vedere clarificarea informațiilor furnizate în decontul precompletat e-TVA.

Consiliul mai cere furnizarea lunară a unei analize din care să rezulte numarul de contribuabili care înregistrează diferențe de minim 20% sau minim 1000 lei între decontul precompletat e-TVA și decontul de TVA depus lunar, pentru a se vedea care este procentul contribuabililor cu diferențe semnificative la TVA-ul deductibil pentru a se analiza dacă este o problemă sistemică (de exemplu: rezultă că 50% dintre contribuabili trebuie sa transmită nota justificativă privind diferențele RO e-TVA sau sunt cazuri individuale).

De asemenea, CNIPMMR solicită ca obligația transmiterii Notei justificative privind diferențe RO e-TVA sa fie doar pentru cei care înregistrează diferențe în plus la TVA deductibil (nu și cei care solicită deducerea unei valori mai mici de TVA) între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA și valorile completate de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA prin decontul de TVA.

În plus, Consiliul vrea amânarea aplicării sancțiunilor pentru nedepunerea Notei justificative privind diferențele RO TVA în maxim 10 zile de la primirea notificării din partea ANAF, până la momentul în care sistemul e-TVA este funcțional și iși dovedește utilitatea.

CNIPMMR solicită să nu mai fie introduse noi obligații de raportare și conformare pentru mediul de afaceri fără consultarea partenerilor sociali și fără realizarea unei analize de impact.

Consiliul atrage atenția că în forma adoptată, ordonanța va bloca activitatea antreprenorilor, fără a-și atinge scopul de reducere a evaziunii fiscale, îngreunând activitatea societăților, conducând la creșterea costurilor cu actualizarea softurilor și cu forța de muncă sau cu serviciile externalizate de contabilitate.

Context. Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, fără consultare publică prealabilă, două Ordonanțe de Urgență (OUG), respectiv OUG 69 și OUG 70 din data de 21.06.2024.

OUG 69 vizează introducerea e-Factura în tranzacțiile B2C către clienți persoane neimpozabile (inclusiv persoane fizice), opțional de la 1 iulie 2024 și obligatoriu de la 1 ianuarie 2025.

OUG 70 vizează introducerea decontului precompletat de TVA de la 1 august 2024.

Guvernul a adoptat în ședința de vineri o ordonanță de urgență prin care introduce decontul precompletat e-TVA, de la data de 1 august 2024. Firmele vor primi de la ANAF acest decont precompletat cu date și informații conținute în sistemele informatice ale Ministerului Finanțelor. Ele trebuie să verifice datele și informațiile precompletate și să stabilească dacă sunt în concordanță cu operațiunile impozabile realizate și starea de fapt fiscală. Ulterior, firmele vor fi obligate să transmită acest document în fiecare lună, până la data de 20 a lunii, prin Spațiul Privat Virtual. Scopul acestei măsuri este de combatere a fraudei prin prevenirea situațiilor de completare eronată a decontului.

ANAF va verifica diferențele între ce a găsit Fiscul și ce a completat contribuabilul. În cazul în care sunt diferențe între cele două situații de minimum 20% în cotă procentuală și o valoare absolută de minimum 1.000 lei, atunci ANAF va trimite o notificare contribuabilului și acesta trebuie să răspundă cu notă justificativă. (Detalii, AICI)

Mediul de afaceri, contabilii și economiștii au criticat măsura spunând că nu va duce la reducerea gap-ului de TVA, ci doar va crește sarcina administrativă și cheltuielile cu personalul contabil ale companiilor.

Corpul Experților Contabili și Constabililor Autorizați din România (CECCAR) a afirmat că „acest circ birocratic” se vrea a fi soluția pentru a umple vistieria statului, dar asfixiază antreprenorii, profesioniștii contabili și inovația. CECCAR a solicitat abrogarea ordonanțelor de urgență privind unele măsuri fiscale publicate vineri, 21 iunie, precum și inițierea unui dialog real și constructiv (Detalii, AICI)

Organizația Femeilor Antreprenor din cadrul UGIR (OFA UGIR) a avertizat că, din cauza noului decont de TVA precompletat, evazioniștii vor avea timp să își acopere urmele. Conform organizației, companiile vor trebui să aloce resurse suplimentare pentru conformarea cu noile cerințe și astfel vor crește costurile operaționale și se va reduce competitivitatea pe piață. Iar sistemul va dubla raportările, deoarece datele necesare sunt deja furnizate prin declarația 394, astfel birocrația crește fără a aduce beneficii suplimentare în combaterea evaziunii fiscale, conform patronatului. (Detalii, AICI)

România domină clasamentul neîncasării de TVA la nivelul Uniunii Europene de peste 20 de ani. Deficitul de încasare a TVA (VAT Gap) înregistrat în statele membre UE este un indicator calculat de Comisia Europeană ca diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate şi cele efectiv încasate la bugetele statelor. România continuă să fie campioană incontestabilă la pierderile din TVA, cu 9 miliarde de euro în 2021.

Sursa: Comisia Europeană

Potrivit unei analize a PwC, dacă raportăm această sumă la deficitul bugetar al ţării din acelaşi an, de 80 miliarde de lei, observăm că jumătate din acesta ar fi putut fi teoretic acoperit dacă TVA ar fi fost colectată la nivelul la care reuşesc Olanda sau Finlanda. România a fost urmată de urmată de Malta (25,7%), Grecia (17,8%) şi Lituania (14,5%). Cele mai reduse deficite au fost înregistrate în Ţările de Jos (minus 0,2%), Finlanda (0,4%), Spania (0,8%), Estonia (1,4%) şi Slovenia (2%). Bulgaria și-a ratat ținta cu doar 4,9%, adică în bugetul său nu au ajuns 347 de milioane de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Mușuroiul de evazioniști a ieșit la atac. Pentru mine e clar că măsura este bună , toți o critică. Înseamnă că a atins o zonă nevralgică . La fel au criticat măsurile luate anul trecut . Rezultatele se văd , au crescut încasările semnificativ. Sper ca să continue pe această linie.
    Bravo domnule Boșoș!

  2. Ce va supara domnilor miliardari cand la buget nu se strange decat 23-27 la suta din cat ar trebui?nu mai raman bani de elicopter?de lamborghini?de iaht,toate cumparate in cativa ani?!?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.