Preţurile petrolului au scăzut marţi cu 4%, până la cele mai reduse niveluri din ultimele cinci săptămâni

petrol 1 Sursa foto: Pixabay

Preţurile petrolului au scăzut marţi cu 4%, până la cele mai reduse niveluri din ultimele cinci săptămâni, în paralel cu un declin al acţiunilor de pe Wall Street, din cauza îngrijorărilor legate de riscul de neplată a datoriei SUA şi a aşteptărilor că cererea de combustibil ar putea avea de suferit dacă băncile centrale din SUA şi Europa majorează din nou ratele dobânzilor în această săptămână, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 3,38 dolari, sau cu 4,3%, la 75,93 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 3,41 dolari, sau cu 4,5%, la 72,25 dolari pe baril. Cele două contracte au atins cele mai reduse niveluri de după 24 martie.

Principalii indici bursieri de pe Wall Street  au scăzut după ce secretarul de Trezorerie Janet Yellen a declarat că guvernul SUA ar putea rămâne fără bani în decurs de o lună, în timp ce investitorii aşteaptă decizia de politicămonetară a Rezervei Federale.

Costul asigurării împotriva unui default al SUA a atins noi cote maxime după ce Yellen a declarat că este puţin probabil ca guvernul să îşi mai îndeplinească toate obligaţiile de plată la ”începutul lunii iunie”, determinându-l pe preşedintele Joe Biden să convoace patru lideri de top ai Congresului la Casa Albă, săptămâna viitoare.

Perspectivele economice tulburi din întreaga lume au influenţat la rîndul lor preţurile, au spus analiştii.

”Acţiunea imprevizibilă a băncilor centrale în misiunea lor de a tempera preţurile ridicate de consum şi de producăţie, retorica şi acţiunea naţiunilor consumatoare şi producătoare au aruncat o umbră de îndoială destul de lungă asupra perspectivelor de viitor”, a declarat Tamas Varga, broker petrolier.

Rezerva Federală a SUA este de aşteptat să crească ratele dobânzilor cu încă 0,25 de puncte procentuale, miercuri.

De asemenea, este aşteptat ca Banca Centrală Europeană să majoreze dobânziled în cadrul reuniunii sale regulate de politică de joi.

Între timp, îngrijorările legate de cererea de motorină din ultimele luni au exercitat presiuni asupra contractelor futures pentru păcură din SUA, la cel mai scăzut nivel din decembrie 2021.

Din punct de vedere al ofertei, piaţa a ignorat ştirile că producţia de petrol a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a scăzut în aprilie, în timp ce ţările sancţionate Rusia şi Iran au continuat să găsească clienţi pentru ţiţeiul lor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: